De la Consorțiul „Vinuri Carpatine” la „Traseul Vinurilor Carpatine”

De la Consorțiul „Vinuri Carpatine” la „Traseul Vinurilor Carpatine”

Cele două inițiative ale companiei americano-române OenoCo Internațional – consorțiul „Vinuri Carpatine” (CWC) și  „Traseul Vinurilor Carpatine”– au generat deja interes sporit atât din partea specialiștilor în domeniu cât și din partea publicului larg din țările Europei Centrale și de Est.

„OenoCo Internațional, rezultat al inițiativei unor oameni de afaceri americani, s-a impus în ultima perioadă ca un actor important pe scena internațională vitivinicolă, prin deschiderea de noi piețe pentru vinurile Europei Centale și de Est, implementând totodată noile tehologii la nivelul producătorilor, certificând calitativ numeroase vinării din regiune și nu în ultimul rând prin organizarea  Forumului Economic Internațional (IEF2021): Industria vinului în Europa de Est: provocări, realități și perspective”, a precizat Paula Stanca, CEO al companiei.

Beneficiind de experiența somelierilor săi, precum și a experților din domenii conexe, compania americano-română a reușit să realizeze studii importante privind sectorul vitivinicol din mai multe țări din regiunea amintită. Acestea constituie premisa pentru lansarea celor două proiecte.

„În timpul procesului de deschidere a unor noi piețe occidentale, OenoCo Internațional a concluzionat că principala limita a sectorului vitivinicol central- est european este lipsa unor formule asociative (asociații / consorții etc.), care funcțiionează deja în statele din Occident”, a afirmat Antoniu Martin, coordonatorul departamentului Europa Centrală și de Est.

În acest sens, pentru a îndeplini obiectivul major al vinăriilor din această regiune a Europei, care este creșterea exporturilor pe piețele occidentale, companiia OenoCo Internațional lansează, în cadrul Forumului Economic Internațional, din 30 – 31 iulie 2021, consorțiul „Vinuri Carpatine”. Dincolo de optimizarea exporturilor, consorțiul va asigura standardele internaționale de calitate ale vinurilor și va reprezenta un punct de referință în relația cu instituțile UE precum și cele naționale din țările membre. Consorțiul va acționa pentru protejarea intereselor membrilor săi și pentru promovarea regiunii Europei Centrale și de Est pe plan internațional.

De asemenea, profesioniștii OenoCo Internațional s-au focusat și asupra domeniului turismului vitivinicol. Pornind de la studile de caz România și Republica Moldova s-a constatat potențialul imens oferit de realitățile culturale și geografice ale țărilor de aici. Toate statele din această regiune a Europei au istorii, tradiții și forme de relief fascinante. De aceea, alături de proiectul consorțiul „Vinuri Carpatine”, companiia a lansat initiativa „Traseul Vinurilor Carpatine”. Merită subliniat faptul că impactul sectorului vitivinicol asupra comunităților locale poate deveni unul semnificativ. În acest sens unul dintre obiectivele OenoCo Internațional este dezvoltarea durabilă a economiilor rurale.

„Inițiativa «Traseul Vinurilor Carpatine» se dorește a fii complementara proiectului european «Via Carpatia» care se adresează infrastructurii majore din această parte a Europei. Relația foarte bună pe care compania o are cu nume importante ale domeniului vitivinicol la nivel internațional va contribui într-o manieră semnificativă la promovarea acestor inițiative pe plan mondial”, a subliniat Codruța Cotor, coordonatorul departamentului juridic.

Prezentarea ambelor proiecte va avea loc în cadrul forumului vitivinicol, iar cei interesați pot accesa pentru mai multe detalii site-ul www.oenoco-international.com.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.