Mai multe articole din rubrica "" ↑

„Decât să fiu un mârlan, mai bine pierd”

Nu mai încetează criticile înțelepților și vitejilor ce se arată după „război”, nici reproșurile de pseudo-psihologi de doi lei: Iohannis n-are prestanță, nu „încape” bine în, vezi Doamne, înaltul prestigiu al scaunului prezidențial, nu are charismă, e inexpresiv, nu vorbește destul (asta din urmă e realmente obsesiv auzită) etc. Zici că am alege un Rege, unsul divin, nu președintele unei Republici!

Președintele este și trebuie să rămână un funcționar (public). Cel mai bine plasat, ca prestigiu, dar tot funcționar! Nu trebuie să vindece unde atinge, nu ghicește viitorul în bobi, nu face minuni nemaivăzute, învârtind cu linguroiul în fierturi magice. Când iese în stradă, nu este purtat pe brațe ca un semizeu, umblă pe picioarele proprii, merge la budă singur. Are o descriere clară a job-ului, obiectivele îi sunt cele din campanie. Dacă nu se (poate) ține de promisuni (sau dacă promisiunile au fost deșănțate), are măcar șansa de a încerca să rămână în memoria colectivă ca un funcționar decent. Cine știe cu ce se ocupă un președinte român, nu are permisiunea să etaleze expectanțe fantasmagorice. Iar dacă nu știi cu ce se ocupă, te abții (= taci din gură).

Chestia asta cu prestanța, morga, charisma, aparența, „papagalul” sau muțenia cuiva e pur urechism. Bun așternut pentru idolatrie, să primeze aceste cerințe în alegerea cuiva menit să exercite o funcție – și apoi, drumul către demolarea brutală ulterioară. Eu nu aleg nici măscărici ca să mă reprezinte, nici făcători de minuni, nici mari șarmanți. Vreau meseriași! Nu văd ce farmec fizic are o Merkel, dar știu că-i vizibil cu ochiul liber ce țară face Merkel (și CDU) din Germania. La fel, din polul opus, nu cred că altcineva decât un bolnav cu capul ar putea să-i atribuie lui Putin vreo atractivitate magică. Omul de gumă. Dar uite că e capabil să dea un sens (monstruos) traiectoriei Rusiei, să reducă la tăcere o țară întreagă…

Mai știm pe unul care lătra cu un mândru (și rămas, până la final, necorectat) accent austriac. L-au iubit masele frenetic. Ce are una cu alta? Ca și când afecțiunea poporului pentru conducător și atractivitatea acestuia, aura sa, ar putea rezolva de unele singure toate problemele economice. Sigur, o vreme poporul poate fi „ajutat” și să viseze, dus din vorbe. Dar, până la final, foamea e mai puternică și învinge.

O comentatoare, cică de politică externă, îi reproșează lui Iohannis, spre exasperarea mea, că nu zâmbește suficient! Pe lângă că nu-s de acord cu afirmația, l-am văzut deseori zâmbind, aceasta mi se pare egală, ca nivel intelectual, cu cerința cretină de a zâmbi la fotograf! Că, în caz contrar, nu ieși frumos, nu dai bine în poză. Și ce dacă nu dai? Asta te face mai puțin tu? Poate că eu sunt mai eu zâmbind reținut. La asta te-ai gândit, d-nă Eva Galambos? Galambos merge până acolo încât, luată de valul iubirii față de scrisul propriu, are curajul să afirme că orice alt contracandidat al lui Ponta, în locul sasului, ar fi beneficiat de mobilizarea la care am fost martori duminica trecută! Și ar fi fost ales.

Ce îl caracterizează perfect pe Klaus Iohannis este formula din titlul acestei însemnări: „Decât să fiu un mârlan, mai bine pierd”. Țineți minte vreun candidat din ultimii 25 de ani care să fi pomenit vreodată, în treacăt, să fi făcut măcar aluzie la eventualitatea de a pierde? Nu, am avut parte doar de „câștigători” convinși! Începând cu cei patologici și terminând cu cei reali, care chiar au dovedit-o. Aceasta nu e lozinca unui loser, cum ar decreta-o experții în PR și în dezvoltare personală, ci crezul unui om conștient de sine (limite și potențial), onest cu sine însuși.

Următorul președinte sper să fie femeie! Olandeză! Și zburătoare.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.