Deputatul Mihai Fifor explică principalele motive pentru care Guvernul Cîțu trebuie DEMIS

Deputatul Mihai Fifor explică principalele motive pentru care Guvernul Cîțu trebuie DEMIS

Deputatul Mihai Fifor a anunțat că PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

„Orice zi în plus cu guvernul actual adâncește nenorocirea generală și compromite pe termen lung revenirea la un curs firesc al dezvoltării și creșterii bunăstării publice – obiective esențiale pentru orice guvernare cu adevărat responsabilă”, spune deputatul arădean.

Acesta a oferit și principalele trei motive pentru care Guvernul Cîțu trebuie demis:

1) Încălcarea promisiunilor privind majorarea alocațiilor;

2) Eșecul PNRR și

3) Programul de austeritate asumat pentru un nou împrumut împovărător.

„Să le luăm pe rând:
1) Minciunile repetate și bătaia de joc la adresa copiilor și a familiilor în privința alocațiilor.Este de neiertat modul de-a dreptul obscen în care actuala putere sfidează și se încurcă în propriile minciuni, cum încalcă repetat nu doar angajamentele ci și dispozițiile legale pe care ea însăși le-a emis. Nu este admisibil pentru un guvern, decât dacă este iresponsabil, să justifice neaplicarea legii în vigoare pe motiv că nu are bani! Dacă nu știe ori nu poate trebuie să plece! Cum ar fi dacă și firmele cu dificultăți financiare ar refuza să mai respecte legea și să mai plătească taxele și impozite datorate statului cu aceiași justificare ca și Cîțu în cazul alocațiilor – nu avem bani! De ce legea trebuie să fie obligatorie noi toți, dar pentru guvernul Cîțu, nu?

2) Eșecul lamentabil în privința PNRR. Guvernul Cîțu a reușit să facă România de râs în UE în mod repetat. Este mai mult decât evidentă incompetența și superficialitatea actualului Executiv, care nici după trei încercări n-a fost capabil să prezinte un Plan Național de Redresare și Reziliență care să respecte criteriile și să fie aprobat de Comisia Europeană. Deja 11 țări au PNRR-urile aprobate: Portugalia, Spania, Grecia, Danemarca, Luxembourg, Austria, Slovacia, Letonia, Germania, Italia, Belgia.

3)  Austeritatea severă pe care o pregătesc României. Guvernul Cîțu, cu inconștiență și iresponsabilitate, angajează noi împrumuturi uriașe – 15 mld euro – PNRR, plus alte zeci de miliarde de pe piața internațională – cu prețul instituirii unei austerități de-a dreptul criminale, mult mai dură decât cea din 2010 când o altă guvernare de dreapta – Băsescu-Boc – a tăiat salariile și pensiile. Și este au atât mai gravă această politică de austeritate dementă asumată de guvernul Cîțu drept condiție pentru a lua alte împrumuturi, cu cât s-a făcut deja proba că nu mai puțin de 31 de miliarde de euro împrumutate în ultimul an n-au adus niciun progres, nicio dezvoltare, nicio bunăstare. Au fost risipite nimeni nu știe unde și cum pentru că guvernul a refuzat explicațiile”, a afirmat deputatul Mihai Fifor.

  1. Fifor Doljanul-mega-ipocritul, tic-tac,tic-tac, in curand Senatorul Pistru va prelua conducerea PSD Arad ! Fortza Pistru !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.