Mai multe articole din rubrica "" ↑

Dezbatere FURTUNOASĂ pe tema ANIMALELOR DE COMPANIE, la Primărie

Dezbatere FURTUNOASĂ pe tema ANIMALELOR DE COMPANIE, la Primărie

Se anunță o dezbatere furtunoasă joi, la Primăria municipiului Arad. Foarte mulți arădeni sunt extrem de revoltați din cauza unui proiect de hotărâre care prevede o serie de restricții pentru deținătorii de animale de companie, motiv pentru care vor participa în număr mare la dezbatere.

Primăria Municipiului Arad organizează  joi, 15.11.2018 începând cu orele 1500,  în sala „Regina Maria” a Palatului Administrativ, o dezbatere publică având ca temă  proiectul de hotărâre  privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 208/2011 a Consiliului Local al Municipiului Arad pentru aprobarea regulamentului privind prevenirea apariției și proliferării animalelor fără stăpân pe domeniul public al Municipiului Arad-iniţiativa primarului.

Potrivit proiectului: „Este interzis accesul cânilor în târguri / oboare / piețe, localuri publice, instituții publice, mijloace de transport în comun, locuri de joacă pentru copii, cimitire, ștranduri, stadioane sau magazine, cu excepția magazinelor de profil chinologic, precum și orice spațiu unde este figurat un semn care interzice accesul câinilor sau a altor animale de companie. 

Însoțitorii animalelor de companie plimbate pe domeniul public sau privat al Municipiului Arad, au obligația de a menține curățenia. În acest sens vor deține asupra lor:
a)o pungă pentru ridicarea dejecțiilor solide ale animalului și
b)un recipient de minim 0,5 l plin cu apă curată, cu ajutorul căreia vor spăla urmele de dejecții sau de urină lăsate de animal.”

Cei care nu respectă noile restricții riscă amenzi cuprinse între 500 și 1.500 de lei.

Cetăţenii sunt invitaţi să participe la dezbaterea publică şi să-şi exprime părerea cu privire la acest proiect. Toate recomandările formulate cu această ocazie vor fi înaintate Consiliului Local al Municipiului Arad.

Proiectul de hotărâre poate fi studiat la Serviciul Relaţii cu Publicul – camera 5 (Palatul Cenad) şi pe site-ul Primăriei Municipiului Arad la adresa www.primariaarad.ro (secțiunea Transparenţă decizională), aici: http://www.primariaarad.ro/proiecte.php?action=full&sid=1039

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0257/281850, interior 278.

 

Loading...
  1. Obligația de a fi plimbări cu botnițe și lese corespunzătoare
    Câini periculoși se plimba liberi prin micalaca
    Dacă ești părinte și ieși cu copilul la plimbare e un adevărat pericol

    Raspunde
  2. Ar fi bine ca aceste legi sa fie aplicate prima data pe animalele umane si pe urma pe cele de companie
    Ca pana la urma urmei facem mai multa mizerie

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.