Diagnostic diferit în Ungaria, pentru „Kuki”. Dacă rămânea la Arad…

Diagnostic diferit în Ungaria, pentru „Kuki”. Dacă rămânea la Arad…

Transferat la Debrecen, pentru o a treia opinie ca urmare a unui accident cardiovascular suferit în urmă cu trei săptămâni, Aurel Cristescu, autopsierul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și, totodată, creierul unei înfloritoare afaceri de pompe funebre din oraș, a scăpat de operație.

Potrivit unor surse medicale, în urma investigațiilor la care a fost supus la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din Debrecen, Aurel Cristescu, alias „Kuki”, a primit un tratament medicamentos, urmând să revină în Ungaria pentru control.

Potrivit informațiilor noastre, decizia de a merge în Ungaria a fost motivată de diagnosticul pus la Arad, conform cărora Aurel Cristescu ar avea o carotida înfundată în proporție de 80 la sută și ar necesita o operație. Potrivit părerii altor medici, din Timișoara, carotida ar fi fost înfundată doar în proporție de 50 la sută. Diagnosticul de la Debrecen a fost mai apropiat de cel pus la Timișoara, astfel încât, momentan, a fost eliminată necesitatea efectuării unei operații.

„Că trebuia, că nu trebuia, dacă rămânea la Arad era operat”, a declarat o sursă medicală pentru NewsAr.ro.

Foto: Arhiva

Citește și:

Important OM DE AFACERI din Arad, ÎN STARE GRAVĂ! „A paralizat”

  1. Fara operatie se va infunda noaptea sau cand nu se asteapta si v a muri subit. Mari doctori ungurii astia :)))

    Raspunde ↓
  2. la Arad au vrut sa-l taie ca sa-i ia banii. atata tot. in rest tot moare la un moment dat

    Raspunde ↓
  3. daca nu santeti de specialitate nu va dati cu parerea,lasati omu sa se trateze unde doreste ,ca la noi esecul si dezinteresul sant la ele acasa !

    Raspunde ↓
  4. F BINE A FACUT DACA SI A PERMIS OMUL SA CAUTE A3A SOLUTIE AICI MORI CU ZILE MAI ALES IN JUDETEAN ARAD

    Raspunde ↓
  5. kwjwbdjwbdjwqdwq 19 aprilie, 2017, 5:23 pm

    am fost batut cu bastonul de lemn, model tomfa de catre politie, mi sa zis sa ma plang la KUKI. de ce sunt posibile asemenea orori???

    Raspunde ↓

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.