Direcția de Sănătate Publică vrea să introducă TELEPORTAREA la Spitalul Județean

Direcția de Sănătate Publică vrea să introducă TELEPORTAREA la Spitalul Județean

Direcția de Sănătate Publică (DSP) vrea să introducă teleportarea la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Mai în glumă, mai în serios, numai teleportarea îi va putea ajuta pe medici să se țină de programul pe care-l au în ambulatoriu, la Policlinică. Pentru că, susțin aceștia, dacă ies din tura de pe secțiile spitalului la ora 8 dimineața și mai trebuie să stea și la „raportul de gardă” le este imposibil ca la aceeași oră (8) să fie și în cabinetele din Policlinică. „Se întârzie puțin la programul din Policlinică, dar nu văd cum am putea să fim în două locuri în același timp”, ne-a transmis un medic de la Spitalul Județean.

Asta după ce Direcția de Sănătate Publică a demarat de câteva zile un control la cabinetele din Policlinica Spitalului Județean vizând respectarea programului de către medici. În realitate, susțin gurile rele, este vorba despre o presiune în plus pusă pe aceștia pentru a-i determina să îngenuncheze sub papucul conducerii. Și o răzbunare pentru faptul că mulți dintre ei nu s-au vaccinat anti – Covid-19.

Amănunt: Director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad este Lenuța Timiș, soția directorului Direcției de Sănătate Publică Horia Timiș.

Citește și:

NEWS ALERT: REVOLTĂ la Spitalul Judeţean după ce conducerea a umblat la banii angajaţilor (DOCUMENTE). Protest în faţa Consiliului Judeţean (UPDATE)

  1. dl Timis mai bine s-ar teleporta de unde a venit

    Raspunde
  2. Iui câtă corectitudine pe soții Timiș!
    Faptul că în plină pandemie a fost permisiv cu pilele,nu se pune! Faptul ca în DSP 80% din personal nu poarta mască în interiorul Direcției,nu este nici o problemă!
    Cea mai mare problemă o are cu medicii care nu se supun clanului Timiș si acoliților…Dar la CJA a-ți fost?
    Câte amenzi a-ți dat? Dar în alte instituții ale statului?

    Raspunde
  3. […] post Direcția de Sănătate Publică vrea să introducă TELEPORTAREA la Spitalul Județean appeared first on […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.