Ilie Cheșa: „Administrația Bibarț are obligația de a respecta cu strictețe termenul de finalizare a noului pod peste Mureș, adică 2023”

Ilie Cheșa: „Administrația Bibarț are obligația de a respecta cu strictețe termenul de finalizare a noului pod peste Mureș, adică 2023”

Consilierii PSD Arad au votat, joi, favorabil în ședința CLM pentru construcția noului pod peste Mureș, avertizând în schimb administrația Bibarț că este obligatorie respectarea termenului de finalizare a lucrării, repectiv 2023.

În același timp, echipa social democrată și-a exprimat rezervele față de împrumutul de 100 milioane de lei, care reprezintă cofinanțarea Aradului pentru execuția lucrării și care se traduce printr-o nouă îndatorare a arădenilor.

„Din start vreau să subliniez faptul că PSD Arad nu se opune dezvoltării urbei iar votul nostru exprimă exact acest lucru. Totul este însă cu un mare DAR ! Nimic nu indică faptul că am putea avea încredere în administrația liberală și în spusele primarului Bibarț. Iar reținerile vizează atât sinceritatea edilului cât și competența sa. Avem atâtea exemple în trecut în care s-au pierdut bani europeni pentru că lucrarea nu a fost finalizată la vreme sau a fost executată în condiții necorespunzătoare. Podul este o investiție necesară și este un obiectiv important pentru Arad, fără îndoială, însă acceptul nostru nu dă un credit în alb administrației Bibarț. Vom fi în permanență cu ochii pe echipa care va gestiona lucrarea și insistăm ca Primăria să respecte cu strictețe termenul, adică 2023″, afirmă consilierul local municipal PSD Arad, Ilie Cheșa (foto).

  1. Ilie-Ilie,ratoi mic si prafuit ,stai dreakului flexat,cu toti stim ca esti pe faras in PSD Arad! D-na Cristina Vartaci e viitorul lider la Municipiu !!!

    Raspunde
  2. D-nule Chesa , chiar te lasi umilit de un oltean si de o placintareasa???

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.