Discreție pe Facebook? Greu de crezut

Discreție pe Facebook? Greu de crezut

Fiind vorba o companie care şi-a făcut un prost renume din agregarea susţinută a datelor personale, forţarea ocazională a utilizării unui nume real, susţinerea unor experimente cu etică discutabilă şi vânzarea de spaţii publicitare chiar dincolo de limitele propriului site, vestea că Facebook pregăteşte o aplicaţie pentru comunicarea directă la adăpostul anonimatului pare destul de ciudată.

Conform New York Times, compania Facebook dezvoltă în acest moment o aplicaţie care va permite utilizatorilor să comunice fără a-şi divulga identitatea, aşa cum o fac de pildă produsele Secret şi Whisper. Acest produs de sine-stătător nu are un încă un nume şi nu este clar dacă va permite conectarea complet independentă de serviciile Facebook sau doar va permite crearea unui mediu virtual în care utilizatorii reţelei de socializare se vor angaja în dialoguri în care nu doresc să-şi divulge identitatea.

Această ultimă ipoteză ar putea fi cea corectă, Facebook putându-le oferi utilizatorilor nemulţumiţi de politicile sale de confidenţialitate un debuşeu şi reducând astfel riscul de a-i vedea plecând definitiv. Mai multe detalii vom aflat însă atunci când Facebook va lansa, dacă într-adevăr va lansa, acest viitor produs software.

Conform informaţiilor neoficiale, aplicaţia este dezvoltată sub supravegherea lui Josh Miller, care a dezvoltat serviciile Branch şi Potluck, şi care s-a alăturat echipei Facebook Conversations la începutul acestui an.

sursa:go4it.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.