Direcţia Naţională Anticorupţie a propus ARESTAREA lui Nicolae Ioţcu pe o perioadă de 30 de zile

Direcţia Naţională Anticorupţie a propus ARESTAREA lui Nicolae Ioţcu pe o perioadă de 30 de zile

A doua zi după reţinerea preşedintelui Consiliului Judeţean Arad Nicolae Ioţcu, Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut publice faptele care i se impută acestuia.

„În cursul anului 2012, inculpatul Ioţcu Petru Nicolae, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a pretins de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 40.000 de euro, pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Județean Arad, pentru atribuirea preferenţială a unui contract de achiziție publică privind „Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, în valoare de 1.600.000 de euro.

Astfel, inculpatul Ioţcu Petru Nicolae, a determinat funcţionari din subordine să întocmească un caiet de sarcini preferenţial şi a stabilit comisia de evaluare a ofertelor depuse, influenţând pe membrii comisiei, astfel încât aceștia să stabilească ca și câștigător al procedurii societatea menţionată anterior în asociere cu o altă firmă.

Urmare a acestei influențe exercitate, contractul respectiv a fost câștigat în luna octombrie 2014 de către asocierea formată din cele două societăți.

La data de 22 iulie 2015 inculpatul Ioţcu Petru Nicolae a primit de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar (n.r. – care s-a dovedit a fi Cristian Drăgan, administratorul judeţului Arad), suma de 35.000 lei, urmând ca ulterior să i se remită în mai multe tranșe şi diferenţa din suma totală pretinsă.

În data de 24 iulie 2015, cu ocazia primirii sumei de 10.000 euro de la persoana intermediară – n.r. acelaşi Cristian Drăgan – (reprezentând o nouă tranșă din suma totală de 40.000 de euro), inculpatul Ioţcu Petru Nicolae a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupţie, asupra sa fiind găsită suma respectivă de bani”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

De remarcat, că în cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi a Direcţiei Generale Anticorupţie.

„Inculpatului Ioţcu Petru Nicolae i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat la data de 25 iulie 2015, Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul DNA.

  1. la racoare cu el , ca tot e la moda Beciul domnesc !

    Raspunde
  2. intreb si eu ca prostul: cine urmeaza?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.