Dorel Căprar candidează la președinția Consiliului Județean Arad. Care sunt proiectele sale principale pentru municipiu și județ

Dorel Căprar candidează la președinția Consiliului Județean Arad. Care sunt proiectele sale principale pentru municipiu și județ

Deputatul PPU (social-liberal) Dorel Gheorghe Căprar și-a lansat candidatura pentru președinția Consiliului Județean Arad. Principalele sale proiecte sunt legate de infrastructură și sănătate.

Deputatul umanist Dorel Gheorghe Căprar și-a lansat oficial candidatura pentru președinția Consiliului Județean Arad, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc astăzi, 26 iunie, la sediul PPU (social-liberal) din Arad.

Acesta și-a anunțat o parte dintre proiectele pe care dorește să le implementeze în municipiul Arad și în întreg județul, două dintre domeniile vizate fiind cel al Sănătății și cel al infrastructurii rutiere.

„Vă spun cu hotărâre că Aradul nu mai are timp să aștepte. Nu trebuie să mai fie feuda unuia sau a altuia. Aradul trebuie redat arădenilor, pentru că Aradul este al Arădenilor. Împreună cu echipa umanistă arădeană am identificat câteva priorități. Una dintre probleme este construcția unui spital de nivel european, în sistem integrat. Sunt în discuții avansate, la nivel de relații personale, cu specialiști în domeniul oncologic, care vor să vină să sprijine sistemul de sănătate arădean. Putem face un sistem modern de tratare al cancerului doar cu cei care au realizări notabile în țările în care își desfășoară activitatea. Vă spun că la Arad vom învinge cancerul. Suntem pregătiți să lucrăm la refacerea infrastructurii rutiere, la refacerea drumurilor județene. A venit momentul să facem ceva. Știu să fac acest lucru, pot să fac acest lucru și trebuie să fac acest lucru, alături de echipa umanistă”, a transmis Dorel Gheorghe Căprar, deputat.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.