Dorel Căprar: „Numirea lui Mihai Fifor ca ministru al Apărării constituie un plus important pentru organizaţie şi pentru Arad”

Dorel Căprar: „Numirea lui Mihai Fifor ca ministru al Apărării constituie un plus important pentru organizaţie şi pentru Arad”

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, afirmă, cu ocazia numirii lui Mihai Fifor în funcția de ministru al Apărării: „Ne onorează numirea senatorului Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, ca ministru al Apărării. Consider că organizaţia din Arad este apreciată ca atare în forurile de conducere ale partidului, prin încredinţarea unei poziţii cheie, colegului meu, în Guvernul Tudose”.

„Suntem o echipă sudată la Arad iar preşedintele Liviu Dragnea, a remarcat în vizita recentă pe care a efectuat-o la Curtici, că organizaţia este mai puternică ca oricând şi a ajuns la o maturitate distinctă în ceea ce priveşte unitatea de acţiune şi comunicare. Mă bucură în special faptul că arădenii au devenit partenerii noştri de dialog iar acest lucru se vede constant prin încrederea cu care ne susţin în toate proiectele din perioada post-electorală. Sunt multe lucruri de realizat pentru oraş şi judeţ, iar agenda noastră, a parlamentarilor PSD, este clară în ceea ce priveşte priorităţile investiţionale şi derularea planurilor de dezvoltare şi modernizare a urbei şi regiunii”, susține Dorel Căprar.

„Personal, sunt fericit că forurile centrale ale PSD au decis să-i încredinţeze lui Mihai Fifor portofoliul Apărării şi cred cu convingere că se va achita la note superlative de prerogativele şi obligaţiile funcţiei. Este un profesionist redutabil, un coleg şi un om responsabil şi are avantajul că în ultimele luni a lucrat la Ministerul Economiei ca ministru, a mers prin țară, a văzut obiective economice și în toată această perioadă a lucrat foarte mult împreună cu Ministerul Apărării pentru industria de apărare. Repet, pentru noi ca organizaţie şi pentru arădeni este un plus şi îi doresc lui Mihai mult succes în provocările profesionale care îl aşteaptă la minister”conchide deputatul social-democrat Dorel Căprar.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.