Două mașini s-au făcut „praf” în apropiere de Arad (FOTO). Victimele, transportate la spital

Două mașini s-au făcut „praf” în apropiere de Arad (FOTO). Victimele, transportate la spital

Trei persoane au fost rănite, două dintre ele fiind transportate la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc în apropiere de Arad.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, evenimentul rutier, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc la ieșirea din localitatea Vladimirescu spre Mândruloc.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD, dintre care una Terapie Intensivă Mobilă.

„În urma accidentului au rezultat trei victime, bărbați în vârstă de 73, 74, respectiv 45 de ani, aceștia fiind conștienți, cooperanți și neîncarcerați”, a transmis Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.

„În urma evaluării medicale, două victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare, iar cea de-a treia persoană a refuzat transportul”, a mai spus Ruxandra Klein.

Foto: ISU Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.