Două oferte pentru construirea Centurii de Est a municipiului Arad

Două oferte pentru construirea Centurii de Est a municipiului Arad

Două oferte au fost depuse pentru construirea Centurii de Est a municipiului Arad.

Consiliul Județean Arad a scos la licitație proiectul privind construirea segmentului de centură care va face legătura între DN7 (Vladimirescu) și DN 69 (Arad-Timișoara). Lucrarea cuprinde atât proiectul tehnic, cât și executarea efectivă a lucrării.

„Două firme și-au manifestat interesul și au depus ofertele pentru construirea Centurii de Est a municipiului Arad care, după finalizarea lucrării, va întregi inelul de centură, astfel încât Aradul va fi prima reședință de județ cu un inel de centură complet realizat. Prin finalizarea acestui tronson, în mare măsură, vom scoate din municipiu traficul greu și cel de tranzit”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Costurile estimate sunt în valoare de 270.794.840 lei. Vă reamintim că pasajul peste calea ferată 218 Timişoara-Arad va avea o lungime totală de 147,20 metri, din care lungimea suprastructurii este de 138 de metri. Calea pe pasaj va avea partea carosabilă de 7,80 metri, două benzi de circulaţie, încadrate de parapete de siguranţă pentru protecţie foarte ridicată.

Podul peste Mureş va avea o lungime de 1.115,60 metri. Calea pe pod va avea partea carosabilă de 7,80 metri, două benzi de circulaţie, de asemenea încadrate de parapete de siguranță pentru protecţie foarte ridicată.         

Foto: Arhivă

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.