UPDATE/ Dramă IMENSĂ în comunitatea Martorilor lui Iehova din Arad

UPDATE/ Dramă IMENSĂ în comunitatea Martorilor lui Iehova din Arad

Un bărbat de 37 de ani, din Ineu, membru al comunităţii Martorilor lui Iehova, şi-a pierdut viaţa astăzi, într-un accident de muncă.

Evenimentul tragic a avut loc la Ineu iar cel care şi-a pierdut viaţa este Lucian Ilisie, proprietarul unei firme care se ocupa de construcţia caselor din lemn.

Acesta a murit strivit de câteva panouri, cazul intrând în atenţia Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai cărui inspectori s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor.

De remarcat, că Lucian Ilisie a fost coleg de clasă cu primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan.

UPDATE/ „Astăzi, în jurul orei 13,10 a avut loc un eveniment soldat cu deces, victima fiind I.L., în vârstă de 37 de ani, administrator al unei societăți comerciale de construcții din Ineu. Din primele cercetări s-a constatat faptul că accidentul s-a produs în timp ce, într-un camion de mare tonaj se încărcau panouri de pal, acestea căzând peste victimă. Inspectorii de muncă efectuează verificări pentru elucidarea cauzelor care au dus la producerea evenimentului”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad.

  1. daca v-as spune cu cine am fost coleg e banca..camera facultate, an, etc,,,ati spune ca nu credeti. nimeni nu are nici o obligatie sa ajute pe cineva, si oricum te uita. eventual te saluta pe la vreun miting. nimeni nu te ajuta sa ajungi ceva, daca i-ai fost apropiat. pe bani, poate ajuta pe altul

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.