E OFICIAL! Cine NU este obligat să poarte MASCA DE PROTECȚIE

E OFICIAL! Cine NU este obligat să poarte MASCA DE PROTECȚIE

Ordinul privind obligativitatea purtării măștii de protecție pe timpul stării de alertă a fost publicat în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare.

După cum se știa deja, masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, în spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă pe toată durata prezenţei în aceste spaţii. Există însă și excepții de la purtarea acesteia.

Este vorba despre:

-Angajatul care este singur în birou;

-Persoana care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;

-Persoana care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută);

-Prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia păstrării unei distanţe de 3 metri între ei;

-Vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri faţă de public şi a prezenței a cel mult 16 persoane;

-Copiii cu vârsta sub 5 ani.

Deși inițial s-a discutat ca și elevii și studenții să fie exceptați dacă vor păstra distanța între ei în timpul cursurilor pentru pregătirea examenelor și la examene, potrivit variantei finale a ordinului, această excepție s-a scos, deci și ei vor trebui să poarte masca în sălile de curs și de examene.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.