ELECTORAL/ La Alba Iulia se scrie și azi istorie

ELECTORAL/ La Alba Iulia se scrie și azi istorie

Presupunând că în acest moment nu aș fi edificat cu privire la cel pe care îl voi susține duminică, un răspuns la o întrebare tâmpită adresată domnului Tăriceanu în această după masă la Alba Iulia ar avea darul să mă convingă pe loc. Omul candidează și depune eforturi pentru funcția supremă. Orice altă discuție pentru alte opțiuni, în acest moment, nu-și găseşte nici un argument logic. Exact așa procedează un candidat serios. Cum ar fi, spre exemplu, ca un competitor la Formula 1 să fie întrebat de vreun nătâng dacă este interesat de carting, în condițiile în care nu va câștiga cursa? Dar pentru că nu pot decât să fiu uimit de o astfel de „inteligență” rămân să mă bucur de felul cum a tranșat problema candidatul Tăriceanu. „M-am născut cu apă caldă în casă și deci nu mă interesează mutarea într-un apartament cu astfel de confort”. Punct. Și aplauze.

Am participat împreună cu mai mulți colegi la întâlnirea electorală de la Alba Iulia din această seară. O sală cochetă s-a dovedit a fi insuficientă pentru cei circa trei mii de liberali din Ardeal veniți cu toții să-și arate sprijinul pentru Președintele Senatului. Lăsând la o parte încercările nereușite a câtorva artiști de a „face atmosferă” am putut aprecia o fanfară bine pregătită mai ales pe intonarea imnului național. Așteptat cu interes, discursul domnului Tăriceanu a atins din plin mesajele de campanie scoțând foarte bine în evidență faptul că funcția pentru care deja este pregătit, nu „se învață la locul de muncă”, ci este o încununare a ceea ce ai dobândit. Or, domnia sa, în anii în care a condus Guvernul României, a dovedit cu prisosință că a fost interesat de bunăstarea românilor. O mare parte din ceea ce s-a obținut prin creșterea economică din acel timp s-a întors către salariile și pensiile românilor și nu a luat drumul către conturile pedeleilor sau, în general, a hoților consacrați. Din păcate, ceea ce a urmat să se petreacă la mai puțin de un an și jumătate după încheierea mandatului de premier se poate numi rușinea politicii românești. Încercarea de a convinge electoratul că România trebuie să ajungă a șaptea putere a Uniunii Europene a ridicat întreaga sala în picioare și, în mod sigur, va contribui la motivarea liberalilor de a-l vota pe Călin Popescu Tăriceanu. De asemenea, făcând referire la un proiect de lege cu bătaie pe anul 2018 în beneficiul municipiului Alba Iulia, majoritatea a scandat numele domnului Tăriceanu.

Candidatul „acoperit” al PDL-lui a făcut și el obiectul unei recenzii scurte din care se pot menționa doar două aspecte: Hanți, pe numele mic, a reușit marea performanță de a participa doar o singură dată la celebrarea zilei de 1 Decembrie în calitate de primar al Sibiului iar în perioada 2004 – 2008 a primit din partea Guvernului una dintre cele mai însemnate sume alocate. Se pare că aici are și el meritul (Hanți), că nu a lăsat prea mulți bani de furat și i-a folosit în beneficiul orașului, ce va deveni capitală culturală pe banii românilor, și nu pe meritul exclusiv al primarului, cum s-a dezvoltat această idee. Și apoi, că este mâna lungă, fără culoare politică, bun la toate a lui Băsescu a reieșit fără dubii din comportamentul de după 2009, dar mai ales de când a devenit „liberal”.

Evenimentul a fost foarte bine organizat și ne-am bucura dacă cei din capitală s-ar strădui în astfel de ocazii, măcar la nivelul celor din Ardeal.

PLR Arad,
29.10.2014

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.