Elevi de la Colegiul Economic şi Dimitrie Ţichindeal, implicaţi în campanie electorală, la Ineu

Elevi de la Colegiul Economic şi Dimitrie Ţichindeal, implicaţi în campanie electorală, la Ineu

Călin Abrudan, primarul oraşului Ineu, acuză Uniunea Social-Democrată că foloseşte elevi pentru distribuirea de materiale electorale cu candidatul Victor Ponta.

„Am sunat la 112, după ce am văzut, în Ineu, aproximativ 20 de elevi împărţind materiale electorale cu Victor Ponta. A venit Poliţia, i-a identificat, şi am aflat că nu erau elevi din Ineu, ci aduşi din Arad, de la Colegiul Economic şi Liceul Pedagogic Dimitrie Ţichindeal”, a declarat Călin Abrudan.

Acesta a mai precizat că, din informaţiile sale, şi directorilor de şcoli li s-ar fi cerut „implicare maximă” în ceea ce priveşte susţinerea lui Victor Ponta la preşedinţia României.

Foto: sportarad.ro

  1. Mama ce primar informat avem!!!!!!!!! Ce sa faci la toti o sa ne fie greu, dar voua va va fi si mai greu!!!!!!!

    Raspunde
  2. Un primar semidoct, fost body guard cu aere de intelectual, paracios si turnător, capabil sa calce pe cadavre pentru interesul sau……ineusnii se vor trezi…tic tac tic tac

    Raspunde
    • Adica nu-i nimic ca se incalca legea?primarul e semidoct pentru ca face o sesizare!
      Falnicul copiator,om al legii,fiu al lui Iliescu si al marelui puscarias scriitor Nastase poate da ordin ca sa se ignore ceea ce prevede legea!Aha,acum am inteles ce ne astepta daca va castiga Pontica…
      MULTUMESC PENTRU INFORMATII!

      Raspunde
      • Adriana nu te agita ca faci buba la mintiuta, ca si asa-i putina, te dai de dreapta da habar n-ai ce e aia esti un simplu tucalar al marelui om politic. Abrudan(apropos ce se mai aude dinspre drumul siculii….??)

        Raspunde
        • aradean suta la suta 15 noiembrie, 2014, 11:28 pm

          Constat cu dezamagire ca nu pot exista schimburi de replici fara jigniri!
          Clar se impune eradicarea comunismului si punerea mainii pe carte!
          Doar cartea facuta”pe bune”poate salva tara asta!
          Trist dar PSD=PCR

          Raspunde
        • „mintiuta, ca si asa-i putina”,”Sicula”…
          Vorbe fara fundament!M-am nascut si locuiesc in Arad atat eu cat si parintii mei,bunicii si strabunicii.
          Fac parte dintr-o familie de intelectuali autentica,a carei strabunici au fost absolventi de studii superioare,a carei bunici au fost dascali a multor generatii,personal sunt absolvebnta de facultate(facura atunci cad la examenul de admitere eram 6 candidati pe un loc)!
          Domnule constat ca PSD-ul si dvs.personal sunteti dezinformati,mintiti cu desavarsire,aruncati cu noroi pentru ca nu suportati adevarul.Partidul din care faceti parte este cel mai nociv partid!PCR-PSD

          Raspunde
          • Doamna „intelectuala”. Puti de la distanta a prostie. Daca ai avea cata mintiuta (cata= putin regionalism din Banat) , nu ai intra in polemici din astea super patimase. Concluzia e ca , ori ai creerul spalat , ori ai amant ACL-ist ori…ceeace e mai grav , esti o parvenita a actualului regim. Oricum nimistica ta exhaustiva este incomprehensibila. Mars in pula mea 🙂

      • Dar cand domnul Calin Abrudan a facut campanie electorala cu fete de 11 si 13 ani cum a fost ?

        Raspunde
  3. Daca erau majori…nu e o problema…pentru ca fiecare e liber sa sustina ce vrea…daca erau minori…e grav

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.