„Este singura soluție”. Ce se întâmplă cu aeroportul din Arad

„Este singura soluție”. Ce se întâmplă cu aeroportul din Arad

Administrația județeană încearcă să găsească soluții pentru Aeroportul Internațional Arad, pe care nu operează în prezent nici o companie aeriană, în pofida faptului că beneficiază, după modernizare și după transformarea terminalului cargo în terminal de pasageri, de cele mai bune condiții pentru călători.

Potrivit informațiilor noastre, conducerea Consiliului Județean Arad a început demersurile pentru trecerea Aeroportului Internațional Arad la Ministerul Transporturilor. Cum ministerul deține și Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara, aeroportul arădean ar putea să se unească în viitorul apropiat cu cel orașul vecin, distanța dintre ele, pe autostradă, putând fi parcursă într-o jumătate de oră.

Informația privind trecerea obiectivului la Ministerul Transporturilor a fost confirmată, pentru NewsAr.ro, atât de surse din Consiliul Județean Arad, cât și de surse din cadrul aeroportului. „Este singura soluție”, a fost concluzia oficialilor arădeni.

Aeroportul Internațional Arad a beneficiat, recent, de o investiție de aproximativ 2 milioane de euro pentru transformarea terminalului cargo în terminal de pasageri.

Citește și:

  1. Da’ nu mai bine cineva il da afara pe Balacel si tot consiliul de administratie inainte de orice altceva??? Sau nu mai bine se recupereaza cumva 2 mil de euro de la cei care au dispus asa o plata inutila???
    Numa’ zic

    Raspunde
  2. istia iar vreau sa deturneze problema aeroportului.ne mai mint vreo 2 ani.sa nu mai zica nimeni nimic.

    Raspunde
  3. Ce ar fi de inteles ? Orice investitie se face cu o suma de bani. Orice suma de bani are un comision. Noi avem un edil.

    Raspunde
  4. Dar Balacel credeți ca nu si-a făcut si el parte din șpagă?E cam mutalau dar s-a uns si el si Jumara.

    Raspunde
  5. Tot felul de idei și soluții idioate. Am circulat azi cu mai multe tramvaie, cosurile pentru cărți sunt goale sau cu reclame, cine plătește pentru chestia asta. Au fost niște bani puși la bătaie. „Arădenii au primit bine acest proiect; chiar au fost plăcut surprinşi. Pentru început, eu le-am propus …….. De aceea în «coşul li­terar» din tramvaie se va găsi o varietate de cărţi, sperăm că pe gustul fiecăruia”, a spus Claudia Boghicevici. Bravos națiune !
    Horia

    Raspunde
  6. Majoritatea aradenilor sunt oameni ce iubesc cititul si ne bucuram ca si in tramvaiele de la noi s-a implementat acest proiect. Felicitari doamnei Boghicevici pentru initiativa .

    Raspunde
  7. Sunt sigur ca se va gasi o solutie care sa fie benefica pentru Arad.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.