Există un monument mai vechi decât piramidele din Egipt. A fost DESCOPERIT în Israel!

Există un monument mai vechi decât piramidele din Egipt. A fost DESCOPERIT în Israel!

Monumentul impresionant este din piatră, are formă de semilună și măsoară 150 de metri lungime. A fost descoperit în Israel, la 13 kilometri de Marea Galileii și se bănuiește că a fost construit în urmă cu aproximativ 5.000 de ani.

Ceramica descoperită la baza structurii indică faptul că structura datează din perioada cuprinsă între anii 3050 î.Hr. şi 2650 î.Hr, ceea ce înseamnă că este mai vechi decât piramidele din Egipt. Mai mult, acesta este construit cu mult înaintea monumentului neolitic de la Stonehenge din Marea Britanie.

„Estimarea zilelor lucrătoare necesare construirii monumentului este cuprinsă între 35.000 şi 50.000. În cazul în care aceasta este corectă, înseamnă că o echipă de 200 de muncitori ar fi trebuit să lucreze mai mult de cinci luni pentru a construi monumentul”, a explicat Ido Wachtel, doctorand la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Arheologii au crezut iniţial că structura făcea parte dintr-un zid, dar cercetările efectuate recent au scos la iveală faptul că nu exista niciun oraş lângă aceasta şi că, de fapt, este un monument.

Un vechi oraş denumit Bet Yerah (care se traduce prin „casa zeului lunii”) este situat la doar o zi de mers de monumentul descoperit. Prin urmare, construcţia ar fi putut marca graniţele oraşului.

Foto: autoworldnews.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.