Președintele Klaus Iohannis a anunțat că din 15 mai se va renunța la mască în spațiile publice exterioare, cu câteva excepții – zonele aglomerate precum târgurile, piețele sau stațiile mijloacelor de transport în comun.
De asemenea, președintele a anunțat că vor fi ridicate restricțiile de circulație pe timp de noapte iar agenții economici nu vor mai avea programul limitat.
„Tot din acest weekend, activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, cu spectatori”, a spus Klaus Iohannis.
„În interior vom avea de asemenea relaxări care încep, majoritatea, din 1 iunie, când va crește capacitatea de cazare, capacitatea de servire în restaurante”, a mai declarat Iohannis.
Conform președintelui, de la 1 iunie vor putea fi organizate nunți, botezuri sau mese festive în exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu cel mult 50 de persoane. Numărul acestora va creşte gradual de la 1 iulie şi 1 august.
Șeful statului s-a referit și la școli: „În ceea ce privește funcționarea școlilor, păstrăm normele care țin de rata de incidență. E previzibil ca majoritatea localităților să intre în scenariul verde și majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Deci la școli se aplică normele de până acum. E foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală și e foarte de dorit să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați”.
Astăzi are loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, urmată de o ședință de Guvern pentru aprobarea calendarului măsurilor de relaxare.
Lasă un comentariu