Farago Peter este noul preşedinte al Organizaţiei Judeţene a UDMR Arad. Fost deputat în legislatura 2008 – 2012, el a primit această învestitură în cadrul Conferinţei Judeţene a UDMR Arad, desfăşurată în cursul zilei sâmbătă, în prezenţa a aproximativ 280 de delegaţi din municipiu şi judeţ.
Farago Peter a avut un singur contracandidat la alegerile de sâmbătă, în persoana unei femei: Zambori Magdolna. În urma scrutinului, Farago a obţinut 140 de voturi, în vreme ce contracandidata sa a primit doar 32 de voturi.
Farago Peter a preluat funcţia de preşedinte UDMR Arad de la Levente Bognar, viceprimar al municipiului Arad, care a decis să facă un pas în spate, după ce a condus organizaţia timp de două mandate.
În cadrul Conferinţei Judeţene a UDMR Arad a fost ales şi Consiliul Reprezentanţilor Judeţeni.
Lasă un comentariu