Festivalul Berii a trecut, urmează AMENZILE! Mai mulți arădeni și-au făcut nevoile în incinta locului de desfășurare a evenimentului

Festivalul Berii a trecut, urmează AMENZILE! Mai mulți arădeni și-au făcut nevoile în incinta locului de desfășurare a evenimentului

Au petrecut și au ciocnit paharele de bere în Parcul Eminescu, însă acum vor scoate bani din buzunare pentru a plăti amenzi după ce au fost surprinși de polițiștii locali confundând zidurile din zonă cu o toaletă publică.

Cinci arădeni care nu s-au dat duși de la ediția din acest an a Festivalului Berii nici măcar în căutarea unei toalete au adunat la un loc amenzi în valoare totală de 1.400 de lei după ce au fost surprinși de polițiștii locali ai Serviciului Ordine Publică și Circulație satisfăcându-și necesitățile fiziologice în incinta locului de desfășurare a evenimentului.

În ceea ce îi privește pe agenții economici care s-au îngrijit de papilele gustative ale tuturor celor prezenți în zonă pe durata celor trei zile de festival, doar trei dintre aceștia au fost atenționați de polițiștii locali ai Biroului Activitate și Control Comercial să afișeze la loc vizibil și prețul la suta de grame de produs.

Pietoni sau șoferi, participanții la trafic au fost cei mai civilizați. În cazul lor, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației nu au aplicat sancțiuni, însă colegii de la ordine publică au amendat cu suma de 1501 lei un șofer care a traversat parcul cu autoturismul și remorca, distrugând spațiul verde.

Unei arădence în vârstă de 84 de ani, ieșită în parc pentru a savura atmosfera de sărbătoare, polițiștii locali i-au readus zâmbetul sunându-i la ușă pentru a-i returna portofelul uitat pe o bancă, găsit de un comerciant și predat oamenilor legii.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.