Film documentar în memoria arhitectului Szántay Lajos

Film documentar în memoria arhitectului Szántay Lajos

Asociația „Miloș Cristea” va produce un film documentar prin care intenționează să aducă o reparație memoriei arhitectului Szántay Lajos, cel căruia Aradul îi datorează mult din farmecul său. Pentru realizarea acestui proiect, asociația a solicitat colaborarea regizorului arădean Titus Muntean și beneficiază de susținerea financiară Centrului Municipal de Cultură Arad.
Filmul documentar va fi realizat în două etape: Prima etapă, aflată în derulare, constă în partea de dezvoltare care cuprinde: documentarea, scrierea scenariului, realizarea concepției scenografice și castingul. Acestă etapă se va încheia la finele acestui an. Cea de-a doua etapă, pentru care nu există asigurată încă finanțarea, cuprinde pre-producția, filmările, post-producția și lansarea publică a filmului documentar iar derularea ei este estimată pentru primăvara-vara anului viitor.

Participanți:

  • Producător: Asociația „Miloș Cristea”
  • Regia și scenariul: Titus Muntean
  • Finanțare: Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația „Miloș Cristea”
  • Managementul proiectului: Onoriu Felea.

Scurtă pleadoarie pentru un film dedicat arhitectului Szántay Lajos
Felul în care arată centrul orașului Arad, lăudat de orice călător în trecere, se datorează constructorilor și arhitecților de la sfârșitul secolului XIX și început de XX – așa numita „Belle Epoque”. Poate cel care a contribuit în cea mai mare măsură la patrimoniul orașului a fost marele arhitect Szántay Lajos (1872-1961). Opere ca Biserica Roșie, Palatul Szántay, palatul Bohuș, Gara și minunatul Palat Cultural (foto) sunt numai câteva din bijuteriile pe care geniul lui artistic ni le-a dăruit.
Din nefericire viața a fost nedreaptă cu arhitectul Szántay Lajos, a murit în mizerie la începutul anilor ’60. Nici posteritatea n-a fost, deocamdată, mai darnică: până acum câțiva ani numele lui nu spunea nimic majorității concitadinilor săi. Deși în ultimii ani a existat un efort de recuperare a operei lui, cele câteva lucrări scrise au avut o circulație restrânsă.
Asociația „Miloș Cristea” dorește să aducă o reparație memoriei arhitectului Szántay Lajos prin producerea unui film documentar despre viața și opera acestui ctitor al Aradului.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.