Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“ va fi proiectat, în premieră, la Arad, la Cinematograful „Arta“

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“ va fi proiectat, în premieră, la Arad, la Cinematograful „Arta“

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“, regizat de Dan Piţa, după un scenariu la care şi-a adus contribuţia şi IPS Ioan, mitropolitul Banatului, va fi proiectat, în premieră la Arad, la Cinematograful „Arta“.

Criticii consideră că filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“ este o parabolă despre onoare şi caracter, inspirată din realitatea secolului al XVIII-lea, care îl are în prim-plan pe Constantin Brâncoveanu şi drumul său către desăvârşirea personală şi spirituală.

Proiecția va avea loc vineri, 17 mai 2024, de la ora 19.00, iar accesul publicului va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură, în colaborare cu ASCOR Arad.

„Constantin Brâncoveanu este un sfânt. M-am gândit la o încercare de a zugrăvi ceva, de a schimba ceva, de a pune în locul unei pietre o cruce. Filmul are şi un al doilea titlu: «Ecce Homo», cuvinte pe care le-a rostit Pilat la judecata Lui Iisus. M-am gândit că îi fac un bine lui Brâncoveanu, dacă se mai poate numi un bine, după ce a ajuns în Paradisul pe care noi nu-l cunoaştem, dar cu toţii îl visăm. Nu doar eu am vrut să fac acest film. Şi Brâncoveanu a vrut. Sunt sigur că aşa este. Dacă l-am întreba pe el, cred că ar avea mai multe lucruri să ne spună. Eu am simţit de undeva de sus, parafrazând titlul unui film american, că «Cineva, acolo sus, mă iubeşte» şi astfel Brâncoveanu cred că m-a împins puţin să fac ceea ce de mult ştiu să fac: film“, a declarat Dan Pița.

IPS Ioan, mitropolitul Banatului a explicat că şi-a adus contribuţia la scenariu, fiind legat sufleteşte de Brâncoveni încă din timpul în care era la Ierusalim pentru studiile doctorale.

„Cu un pic de smerenie şi un pic de mândrie, aş putea spune că mi-am adus o mică contribuţie şi la scenariul acestui film. Cel care a realizat coloana sonoră a filmului, Ilie Stepan, este tot de aici, din Banat. Aş putea spune că a fost contribuţia Banatului la acest film. (…) În timpul vieţii lui, Brâncoveanu nu a putut ajunge niciodată la Ierusalim pentru că l-ar fi prins turcii şi i-ar fi ocupat imediat tronul. M-a învrednicit Dumnezeu că l-am adus pe Brâncoveanu în icoană la Ierusalim în urmă cu 30 de ani. M-am întâlnit de multe ori, nopţi întregi, la Bucureşti, cu regizorul, cu scenaristul. Mi-au trimis scenariul, iar contribuţia mea a fost la partea aceasta de grai, de limbă veche şi de alte chestiuni legate de credinţă, pentru a promova credinţa propovăduită de Brâncoveanu“, a detaliat Mitropolitul Banatului.

„Ecce Homo: Brâncoveanu“ este primul film de ficțiune inspirat de faptele  voievodului martir Constantin Brâncoveanu.

Din distribuție fac parte: Dorel Vișan, Daniela Nane, Constantin Pușcașu, Claudiu Bleonț, Marius Bodochi, Corneliu Ulici, Adrian Găzdaru, Gelu Nițu, Nicolae Cristache, Andras Demeter, Gabriel Fătu.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.