Florin Tripa: „Ce prostii mai spune domnul Ţolea”

Florin Tripa: „Ce prostii mai spune domnul Ţolea”

Consilierul judeţean Florin Tripa, secretar executiv al PSD Arad, a afirmat că ieşirile repetate în presă ale lui Adrian Ţolea, vicepreşedinte al CJA, au căzut de mult în zona ridicolului.

„În aceste condiţii, nu ştim dacă merită răspunsuri serioase, ci mai degrabă nişte comentarii din ciclul «ce prostii mai spune domnul Ţolea». Fără să aibă ceva concret de făcut în cadrul Consiliului Judeţean, acest personaj comic îşi asumă mesajele cu care nimeni altcineva nu vrea să se facă de râs. Am avut recent două astfel de mostre din gândirea profundă a lui Ţolea. Pentru că a primit ordin să îl atace pe deputatul Măduţa, acesta a debitat tot felul de prostii, fără să fie capabil să observe că nu se referea de fapt la ceea ce spunea deputatul PSD, ci la răspunsul primit de la o instituţie, CNADNR, care nu face politică. Deputatul Măduţa a solicitat un răspuns legat de pasaje tocmai pentru că arădenii aveau nevoie de informaţii corecte, tehnice cu privire la pasaje, nu de declaraţii politicianiste de tip Ţolea. Acest personaj se întreabă de ce nu a fost finalizată în patru luni o evaluare a lucrărilor şi o licitaţie la pasajul din Micălaca, în timp ce instituţia pentru care ar trebui să lucreze, CJA, nu a fost în stare să organizeze o licitaţie valabilă pentru drumul judeţean Arad – Felnac pe tot parcursul anului trecut. Este un caz tipic de individ care nu este obişnuit să muncească, doar să dea din gură. În altă ordine de idei, acelaşi personaj le spune arădenilor că PNL a solicitat reducerea TVA la 9% pentru lapte şi lactate. Este o probă de aroganţă maximă, din partea celor care în 2010 au majorat TVA de la 19% la 24% şi care au spus că propunerea Guvernului Ponta de a reduce TVA este populistă şi fără bază reală. În 2010, când Băsescu, Boc şi Predoiu, pe care PNL vrea să îl promoveze premier, majorau TVA, Ţolea se ascundea sub birou şi nu spunea nimic, iar acum în opoziţie şi-a amintit că este de dreapta şi vrea impozite mai mici. Reducerea TVA la alimentele de bază este cuprinsă în proiectul noului Cod Fiscal asumat de Guvernul Ponta”, a declarat Florin Tripa.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.