Florin Tripa: „Consiliul Județean Arad a mai înființat o structură finanțată din bani publici, ADI Transport”

Florin Tripa: „Consiliul Județean Arad a mai înființat o structură finanțată din bani publici, ADI Transport”

Consiliul Județean Arad a mai înființat o structură finanțată din bani publici, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) de Transport Public.

Florin Tripa, deputat al PSD Arad, susține că CJA a invocat riscul ca unele localităţi ale judeţului, care nu au operator privat de transport, să nu mai beneficieze de serviciile transportului public. În realitate, scopul acestui demers este de a mai crea câteva locuri de muncă bine plătite, pentru membrii PNL Arad, spune Tripa.

„Principala preocupare a celor de la PNL Arad este să-și întrețină clientela politică, fie că vorbim de membrii de partid (directorul PNL Arad a fost numit șef al ADI) sau de firme de casă. Iar unicul scop al înființării ADI Transport este hrănirea unor «guri» înfometate din PNL Arad, care au muncit în campania electorală și trebuie săturate din bani publici. Cei de la CJA mint cetățenii Aradului, susținând că legea îi obligă să înființeze o astfel de asociație. Nimic mai fals, iar acest lucru e demonstrat de faptul că ADI Transport Arad e unicat în țară. Nu găsim o astfel de asociație nici în Bihor, nici în Timiș, Constanța, Bistrița Năsăud, Neamț etc. De altfel, dacă urmărim declarațiile în timp ale celor de la CJA, vedem că o astfel de idee exista încă din aprilie 2018, când liberalii din fruntea județului anunțau că doresc înființarea unui ADI pe transport, prin care să atragă fonduri europene, pentru achiziția de tramvaie și autobuze. Deci înființarea acestei asociații nu are nicio legătură cu legea pe care o invocă liberalii, apărută ulterior, care este folosită ca scuză pentru sifonarea unor noi fonduri publice. Fonduri care provin nu doar de la CJA, ci și de la primăriile din județ, care sunt obligate, pe de o parte, să achite o taxă de membru al asociației, iar pe de altă parte, administrațiile locale vor suporta și subvențiile la transport. Astfel că liberalii din fruntea CJA au împușcat doi iepuri dintr-un foc: au transferat anumite cheltuieli către primării și, în plus, au mai asigurat câteva locuri de muncă pentru militanții PNL Arad“, declară Florin Tripa, deputat social-democrat arădean.

  1. Prostanacule MAI TERMINA CU MINCIUNILE !CIUMA ROSIE A RUINAT TARA , IAR TU CA DEOBICEI SPUI NUMAI TIMPENII.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.