Florin Tripa: „Legea carantinei și izolării, în varianta PNL, încalcă flagrant drepturi și libertăți cetățenești”

Florin Tripa: „Legea carantinei și izolării, în varianta PNL, încalcă flagrant drepturi și libertăți cetățenești”

Florin Tripa, deputat al PSD Arad, susține că „peneliştii” demonstrează din nou că nu sunt în stare să legifereze corect, transparent şi constituţional.

Mai mult decât atât, adaugă acesta, Guvernul PNL a încălcat iar legea şi Constituţia pentru că a elaborat şi a aprobat fără să pună în dezbatere publică proiectul de lege privind instituirea măsurilor de carantină şi izolare.

„Nu e doar părerea mea, în contextul în care specialiştii susțin că proiectul trimis Parlamentului de guvernanţii PNL, ignoră deciziile CCR și continuă să promoveze prevederi anticonstituționale confuze, care încalcă drepturi și libertăți pe termen nedefinit. Pe lângă toate acestea, liberalii vor să cedeze atribuții de suveranitate națională unei agenții a ONU, respectiv OMS-ului – pe care nu le-a cedat nici măcar în urma semnării Tratatului de aderare la UE. În condițiile date, PSD va face ce trebuia să facă guvernul PNL. Vom organiza astfel consultarea publică impusă de lege, invitând bineînțeles ONG-urile care se ocupă de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale să participe la dezbaterea proiectului legii privind măsurile de carantină și izolare. Nu în ultimul rând, PSD va face corecturile și completările necesare astfel încât legea adoptată în Parlament să fie eficientă să aibă claritate și să respecte drepturile și libertățile democratice constituționale”, afirmă Florin Tripa, deputat social-democrat arădean.

  1. ciuma rosie va pricepeti si la epidemiologie , la tratamente si preventie medicala, NICI nu ma mira la pregatirea ta temeinica, IPOCRITILOR chiar nu mai aveti rusine?

    Raspunde
  2. Da, Florine așa e. Numai că ați votat-o voi, care aveți majoritate. Ce să mai înțelegem decât că ați făcut pact cu diavolul? Nu s-a modificat față de proiect.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.