Preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român, Ioan Marin Crişan, a participat recent la o intâlnire de lucru privind cooperarea româno-coreană, desfășurată la sediul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
La eveniment au participat din partea Coreeană H.E. Dl. Eun-joong KIM – Ambasador al Republicii Coreea în România, Dr. Soon Jick HONG – Președinte și CEO al Centrului de Productivitate din Coreea (KPC), dl Taiho Kang – Manager de Proiect, Departamentul de Cooperare Internațională KPC, din partea română fiind prezenţi repezentanţi ai Ministerului pentru Mediu de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Cu această ocazie Vicențiu Știr, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de afaceri, Comerț și Antreprenoriat, și Soon Jick Hong, președintele Centrului de Productivitate din Coreea (KPC), au semnat Memorandumul de Înțelegere prin care au fost puse bazele instituționale pentru înființarea Centrului Român de Productivitate.
Prin acest document părțile își propun să stabilească o colaborare strânsă pentru dezvoltarea economică reciprocă, a României și a Republicii Coreea prin intensificarea relațiilor de cooperare dintre întreprinderi, companii din sectorul productivității, agenții din zona productivității, asociații și agenții guvernamentale din ambele țări.
Înființarea Centrului Român de Productivitate este un efort comun al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, al Korea Productivity Center, Secretariatul General al Guvernului României, Ministerul Strategiei și Finanțelor din Coreea și al unui colectiv mixt de specialiști în domeniul productivității din ambele țări.
Centrele Naționale de Productivitate sunt organizații de referință pentru economiile țărilor dezvoltate, cele mai semnificative fiind cele din Germania, Olanda, Finlanda, Marea Britanie, Statele Unite, Japonia, Coreea sau Singapore. Aceste centre sunt afiliate la Asociația Europeană a Centrelor Naționale de Productivitate cu sediul în Belgia sau la Asociația de Productivitate din Asia, iar în America există 3 asociații. Centrele sunt susținute metodologic de un departament specializat al Organizației Internaționale a Muncii (ILO) cu sediul la Geneva.
Ioan Marin Crişan, preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român şi directorul Şcolii de Sudură din Arad Şcoală vocaţională, recunoscut atât pe plan naţional şi internaţional, a fost invitat să îşi expună punctul de vedere: „Am convingerea că experiența specialiștilor Korea Productivity Center, metodologia avansată în domeniul productivității, cele mai bune practici, vor contribui în mod decisiv la instituționalizarea productivității în România. Reînfiinţarea școlilor de meserii, a celor duale şi a celor vocaţionale, cu oameni bine pregaţiti în domeniu şi meseria pe care o practică pot duce fără doar şi poate la crearea unei strategii de productivitate la nivel national și conștientizarea avantajelor realizării unui mediu favorabil dezvoltării economice şi sociale”.
Lasă un comentariu