Fostul prefect Cosmin Pribac este candidatul PRO România la Consiliul Județean Arad.
Recent, filiala județeană a PRO România și-a anunțat candidatul la Primăria Municipiului Arad, în persoana lui Marin Lupaș. Iată că a venit rândul ca partidul condus de către Victor Ponta să își anunțe și candidatul pentru președinția Consiliului Județean Arad. Astfel, la fel ca și la Primăria Aradului, PRO România vine în fața cetățenilor din județul Arad cu un nume important, un om cu o vastă experiență în administrația publică, iar acesta este Cosmin Pribac.
„Așa cum am mai spus, PRO România și-a propus să vină în fața cetățenilor cu cei mai buni candidați, cu oameni cu experiență în administrație, cu oameni care știu cum trebuie făcute lucrurile, cu oameni care înțeleg nevoile reale ale arădenilor. Cosmin Pribac este unul dintre acești oameni și a dovedit-o în anii în care s-a pus în slujba arădenilor, la Prefectură. Nu am nici cea mai mică urmă de îndoială că acesta, având alături echipa PRO România, va ști ce să facă la Consiliul Județean Arad și cum să pună lucrurile în mișcare în direcția în care arădenii au nevoie”, spune Flavius Măduța, președintele filialei județene a PRO România.
În ceea ce îl privește pe Cosmin Pribac, acesta spune că este pregătit pentru a schimba lucrurile în direcția corectă, dar și că cei 13 ani petrecuți în Instituția Prefectului Județului Arad îi conferă o experiență suficientă pentru a înțelege pe deplin cum se face administrație publică în mod corect, în folosul cetățenilor.
„În primul rând vreau să spun că mă bucură faptul că PRO România are încredere în mine și sper ca și arădenii să facă același lucru. Deși nu am fost niciodată membru al vreunui partid politic, până acum, am ales să fac acest pas, conștient fiind că aceasta este calea pentru a schimba lucrurile în acest județ. Pentru că, să fim realiști și sinceri, lucrurile în administrația arădeană nu merg așa cum ar trebui, de cele mai multe ori primând interesele politice și mai puțin nevoile reale ale cetățenilor. Totodată, consider că cei 13 ani petrecuți în administrație, dintre care cinci în calitate de Prefect, îmi conferă o experiență suficientă pentru a înțelege cum ar trebui să funcționeze lucrurile în administrația publică. Am ales PRO România pentru că am încredere în proiectele și viziunea acestui partid. În același timp, fiind reprezentant în județul Arad al Guvernului condus de către Victor Ponta, am ales să continui pe acest drum, guvernarea Ponta fiind cu siguranță cea mai performantă din ultimele trei decenii, iar românii au simțit asta”, a explicat Cosmin Pribac, candidatul PRO România la funcția de președinte al Consiliului Județean Arad, adăugând că, atât deviza lui, cât și a PRO România este „Aproape de arădeni!”.
Lasă un comentariu