FOTO/ Copii SUPUȘI EXORCIZĂRII într-o tabără religioasă: Un preot a vrut să scoată Diavolul din elevii săi

FOTO/ Copii SUPUȘI EXORCIZĂRII într-o tabără religioasă: Un preot a vrut să scoată Diavolul din elevii săi

Mai mulți elevi care se aflau într-o tabără religioasă menită să-i ajute pe cei tineri să îl găsească pe Dumnezeu şi să se dedice reînnoirii spirituale prin rugăciune au fost supuși la o exorcizare în masă desfășurată de preotul Tomas Wieczorek.

Cei aproximativ 1.000 de adolescenți de la mai multe şcoli din oraşul polonez Gryfice au participat la o tabără religioasă de trei zile, pentru a sărbători Postul Mare. Tabăra s-a transformat, însă, într-un coșmar, potrivit The Mirror.

În loc de rugăciuni şi cântece religioase, preotul Tomas Wieczorek, în vârstă de 37 de ani, a fost mai interesat să îi exorcizeze pe copii, pentru a scoate demonii din ei şi a-i înlocui apoi cu Dumnezeu.

Părinţii au fost şocaţi când au aflat ce s-a întâmplat în tabără. „În prima zi, a aşezat câţiva copii pe o scenă, şi-a pus mâna pe fruntea lor şi a început să repete „Duhule Sfânt, vino! Duhule Sfânt, vino!” Unii dintre copii au leşinat, iar alţii au început să plângă”, a povestit revoltată mama unui elev, Magda Rutkowska (43 ani).

Când alţi adolescenţi au vrut să îşi ajute colegii pe jumătate inconștienți, preotul le-a cerut să stea departe, adăugând: „Dumnezeu intră în sufletul lor şi îl alungă pe Diavol”.

Unii dintre copiii atinşi de preot au început să ţipe, în timp ce alţii au izbucnit în râs. Unii dintre ei s-au zvârcolit pe podea, alții râdeau isteric, iar alții țipau și plângeau.

„A fost cu adevărat înfricoşător, aproape ca un azil de boli mintale. Unii se tăvăleau pe podea, unii râdeau isteric, alţii ţipau şi plângeau. Preotul a spus că ne purifica, însă tot ce s-a întâmplat a fost prea mult pentru noi”, a povestit un elev, aflat încă în stare de șoc.

La rândul său, psihologul școlar Halina Wysocka, a spus că elevii „nu sunt suficient de maturi emoţional pentru a experimenta rugăciuni în timpul cărora Sfântul Duh ar putea să intre în ei”. „Metodele folosite erau similare celor din sectele religioase”, a adăugat aceasta.

Un purtător de cuvânt al bisericii a precizat că nu s-a primit nicio plângere din partea eleviolor sau părinţilor, „aşa că nu e nicio problemă”.

exorcizare 1 exorcizare 2

Foto: mirror.co.uk

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.