Francisc Kempf (PSD Vladimirescu): „Primarul Crișan și echipa PNL au majorat, pentru al doilea an consecutiv, taxele și impozitele locale”

Francisc Kempf (PSD Vladimirescu): „Primarul Crișan și echipa PNL au majorat, pentru al doilea an consecutiv, taxele și impozitele locale”

Președintele PSD Vladimirescu, Francisc Kempf, susține că este deja de notorietate faptul că primarul Crișan și echipa sa sunt o combinație total neperformantă pentru comună.

Neavând o strategie, un program și incapabil de a cheltui banii din buget, edilul liberal a decis, al doilea an consecutiv, să majoreze taxele locale, spune Kempf.

 „Sigur că nu am fost de acord și ne-am exprimat ce atare la vot, propunerea PSD vizând evident reducerea plafonului taxelor și impozitelor și eliminarea celor care au fost declarate drept ilegale de către instanță. Solidari cu primarul, consilierii PNL au votat în favoarea propunerii absurde a lui Ioan Crișan. Asta înseamnă implicit creșterea taxelor la închirierea căminelor culturale, la emiterea unor acte, avize, autorizațiii, taxe și impozite locale plus cele pe terenuri și clădiri. Într-un cuvânt, alt set de biruri grele pe umerii locuitorilor comunei, în condițiile în care discutăm despre un buget anual de peste 6 milioane de Euro, cel mai mare după municipiul Arad, pe care Crișan nu este capabil să îl gestioneze, recurgând la asemenea măsuri care lovesc direct în buzunarele cetățenilor”, afirmă președintele PSD Vladimirescu, consilierul local Francisc Kempf.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.