GALERIE FOTO/ Cel mai nou model crossover de la Renault, lansat la Arad

GALERIE FOTO/ Cel mai nou model crossover de la Renault, lansat la Arad

Lansarea noului model Renault la Arad a precedat Zilele Porților Deschise la Verbiță.

Începând de joi, 25.06.2015, familia Renault România a primit în rândurile sale cel mai nou crossover al acestei mărci. Renault Kadjar a fost prezentat la Verbiță, dealer autorizat al acestei mărci pe Arad, în cadrul unei festivități oficiale. Astfel, în prezența lui Marius Pop – manager zonal Rețea Renault – și a lui Mircea Duma – director Renault Verbiță Arad –, a fost prezentat oficial Renault Kadjar, cel mai nou model crossover.

„Ne bucurăm să avem onoarea de a vă prezenta primul crossover al mărcii Renault în segmentul C, o mașină cu o dinamică spectaculoasă, tehnologie și echipamente practice care au o conectivitate avansată prin sistemul R-Link 2 dar și cu motorizări Energy, eficiente fără a penaliza performanța. Kadjar a fost prezentat în premieră publicului larg în martie 2015, la Salonul Auto de la Geneva și iată că astăzi putem să onorăm primele comenzi, în același timp ca și restul țărilor din Europa. Așa cum v-a obișnuit deja, societatea Verbiță dorește să aducă arădenilor cele mai noi modele din gamele pe care le reprezentăm și-i așteptăm, începând de astăzi și până duminică inclusiv, pe toți cei care doresc să efectueze un drive test cu Renault Kadjar și să afle mai multe detalii despre acest model“, a declarat Adrian Dumitru, director de marketing la Verbiță.

Lansarea oficială a Kadjar a reprezentat și deschiderea oficială a Zilelor Porților Deschise la Renault Verbiță Arad. Așadar, în acest sfârșit de săptămână (inclusiv duminică) sunteți așteptați în cadrul showroomului Renault din incinta SC Verbiță din Calea „Aurel Vlaicu”, nr. 282, pentru un test drive cu Renault Kadjar dar și să vă înscrieți la o tombolă soldată cu diferite premii.

Vezi VIDEO cu noul Renault Kadjar!

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.