GALERIE FOTO/ Stegulețe tricolore împărțite de tinerii liberali arădeni de Ziua Drapelului

GALERIE FOTO/ Stegulețe tricolore împărțite de tinerii liberali arădeni de Ziua Drapelului

Începând cu anul 1998, pe data de 26 iunie este sărbătorită „Ziua Drapelului Național”.

Astfel, în după-amiaza zilei de vineri, Organizația de Tineret a PNL Arad (TNL Arad) a demarat o acțiune prin care tinerii liberali au împărțit arădenilor stegulețe tricolore pentru a serba cum se cuvine ziua celui mai important simbol al țării.

„Drapelul tricolor este poate cel mai important simbol al României, fiind principalul element prin care ne identificăm ca popor. Astfel, ne-am gândit că cel mai potrivit mod prin care am putea să serbăm «Ziua Drapelului Național» ar fi să împărțim concitadinilor noștri câte un steguleț tricolor. Reacțiile arădenilor la primirea acestor stegulețe au fost exact cele pe care le așteptam, oamenii primind cu mare bucurie stegulețele și felicitându-ne pentru inițiativă”, a declarat Andrei Fuliaş, co-președinte al TNL Arad.

Reacțiile arădenilor încununează efortul tinerilor liberali, aceștia spunând că abia așteaptă să mai organizeze astfel de acțiuni.

„Am reușit să împărțim vineri un număr de o mie de stegulețe tricolore, asta deși pe parcursul zilei ne-am gândit că, din cauza vremii ploioase, nu o să avem cui să le împărțim. Ne bucurăm că acțiunea a fost privită foarte bine de către arădenii pe care i-am întâlnit pe străzi și prin parcuri, iar reacțiile lor nu pot decât să ne facă să spunem că abia așteptăm să mai avem astfel de acțiuni. Le mulțumim pe această cale tuturor colegilor din organizația de seniori care ne-au sprijinit în achiziționarea celor o mie de stegulețe”, a declarat Bogdan Boca, co-președinte al TNL Arad.

 

  1. Liberali sunt la Taricianu.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.