Geanina Pistru (PNL): „20 000 de semnături ale arădenilor, ignorate de PSD!”

Geanina Pistru (PNL): „20 000 de semnături ale arădenilor, ignorate de PSD!”

Arădenii s-au săturat de justificări, scuze şi căutarea de falşi vinovaţi: ei cer guvernanţilor să finalizeze cele două pasaje de pe centura oraşului, nu să facă politică lângă şantiere abandonate, susține Geanina Pistru, vicepreședinte al Organizației Municipale PNL Arad.

Aceasta a arătat că arădenii s-au asociat în număr mare demersurilor PNL care a solicitat guvernării PSD rezolvarea problemei pasajelor de pe centura Aradului.

„Am adunat 20 000 de semnături, de la arădeni care nu vor să mai fie minţiţi, nu mai vor să fie duşi cu vorba. Sunt oameni care au semnat, care au protestat alături de PNL faţă de modul în care este tratat oraşul lor de către PSD. Din păcate, guvernarea PSD nu a ţinut cont de cerinţele lor. Se pot găsi multe explicaţii complicate, se pot aduce documente, realitatea este că odată cu venirea PSD la guvernare, lucrările la pasaje au fost oprite şi abandonate. De atunci PSD a schimbat prim-miniştri, mai mulţi miniştri, au venit parlamentari cvare dădeau ca sigură reînceperea lucrărilor în 2014, finalizarea lor în 2015, în 2016… Este bine că domnul ministru a venit la Arad, sper să îşi facă timp să stea de vorbă cu arădenii, cu şoferii, cu transportatorii. Ar fi bine să vorbească eventual cu străinii care vizitează România şi la puţini kilometri de frontieră se lovesc de imaginea unei ţări guvernate greşit, sub formă de convoi bară la bară. Această vizită a ministrului transporturilor nu este importantă pentru Arad, ea trebuie să fie o lecţie pentru guvernanţi: pasajele sunt o imagine a incompetenţei guvernării PSD şi a lipsei de respect pe care PSD o manifestă faţă de arădeni”, a spus Geanina Pistru.

În final, aceasta a adăugat: „Sunt curioasă dacă guvernarea PSD are un şantier abandonat de cinci ani în Alexandria sau Giurgiu? Probabil nu, şi asta spune totul despre lipsa de respect a PSD faţă de Arad”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.