Harta zonelor periculoase din Arad. Prostituție, cerșetorie, scandaluri și multă mizerie

Harta zonelor periculoase din Arad. Prostituție, cerșetorie, scandaluri și multă mizerie

Polițiștii locali arădeni au întocmit o hartă a zonelor „cu probleme” din Arad, identificând peste 70 astfel de locații.

De la începutul acestui an, în urma activității desfășurate în teren de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică și a sesizărilor transmise de cetățeni, au fost identificate 71 de locații de pe domeniul public și privat unde, cu frecvențe variabile, înnoptează oameni ai străzii, cerșetori și chiar persoane cu trecut violent care sunt prezente temporar în municipiul Arad. Din acest motiv, zonele respective sunt cunoscute și monitorizate ca fiind „cu probleme. De-a lungul timpului aici au fost înregistrate sesizări de tulburare a liniștii și ordinii publice, de creare sau deversare de deșeuri, de muncă la negru, de adăposturi ilicite pentru contravenienți etc.

În aceste condiții, Direcția Generală a Poliției Locale Arad (DGPLA) nu se limitează la inspectarea sistematică folosind patrulele auto și pedestre, dar contribuie și la implementarea unui sistem inițiat de primărie destinat curățării terenurilor/amenajărilor/clădirilor de pe domeniul public. „Verificările și măsurile întreprinse împreună cu Direcția Edilitară au relevat că 50 dintre locațiile susmenționate aparțin municipalității, sens în care 31 fuseseră deja igienizate, la mijlocul lunii septembrie a.c. Controlul privind starea acestor terenuri și imobile se reia periodic sau ori de câte ori parvin sesizări de la cetățeni. În  ultimele 2 luni, Serviciul Disciplina în Construcții din cadrul DGPLA a propus structurii specializate din primărie demolarea a 3 clădiri situate pe străzile Curtici, Țichindeal și Barbu Lăutaru. În ceea ce privește cele 21 de proprietăți private, Biroul de Protecția Mediului din cadrul poliției locale a aplicat 2 procese verbale pentru neigienizarea perimetrului, așteaptă conformarea după notificarea inițială pentru 4 imobile, iar pentru alte 4 se așteaptă identificarea proprietarului în vederea adoptării de măsuri. În cazul a 11 locații s-a constatat curățarea ulterioară a zonei. La rândul său, Serviciul de Disciplină în Construcții s-a îndreptat și către proprietarii privați, semnalând Inspectoratului de Stat în Construcții starea precară și periculoasă pentru cerșetori a unei clădiri din centrul orașului (ai cărei proprietari au și trecut, ulterior, la securizarea prin mijloace de supraveghere a imobilului). De asemenea, pentru alte două clădiri folosite pentru adăpostirea contravenienților, situate pe străzile Dunării și Ion Creangă, s-a propus supraimpozitarea. În timp, aprofundarea verificărilor efectuate în condominii, cu sprijinul asociațiilor de proprietari și prin implicarea Biroului de Evidența Persoanelor din poliția locală, va conduce la cartarea mai multor proprietăți private unde se adăpostesc cerșetori ori alte tipuri de contravenienți/infractori. Cel mai adesea, aceste locuințe ori spații mixte aparțin unor persoane fizice și juridice înregistrate în alte județe ori chiar în afara țării. Continuarea aplicării măsurilor sancționatorii conduce, însă, în timp, la restrângerea numărului de proprietari dispuși să suporte din propriul buzunar disponibilitatea de a tolera crearea de «cuiburi» pentru contravenienți/infractori în imobilele pe care le dețin în municipiul Arad. Odată cu demararea acțiunilor Direcției Generale Poliția Locală Arad de patrulare seara/noaptea în cartiere, în perimetrul condominiilor, în locurile de joacă, parcuri, zone locuite ale orașului, în scopul prevenirii faptelor antisociale, la orele serii, atât patrularea pe bulevardul central cât și pe căile principale sunt înlocuite de patrularea echipajelor pe trasee identificate cu zone de risc și manifestări antisociale”, informează DGPL Arad.

În ultimele 5 zile au fost constatate de polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice mai multe contravenții, pentru care s-au aplicat sancțiuni: 25 de procese-verbale pentru practicarea prostituției, 10 procese-verbale pentru apelarea la mila publicului, 1 proces-verbal pentru staționare pe pista de biciclete, 1 proces-verbal pentru provocare de scandal, 7 procese-verbale pentru consum de alcool pe domeniul public, 5 procese-verbale pentru blocaj acces auto în parcare, 2 procese-verbale pentru deranjarea liniștii publice (ascultare muzică cu volum maxim), respectiv 3 procese-verbale pentru aruncarea de gunoaie pe domeniul public.

„În noaptea de 13 octombrie, s-a constatat o altă faptă contravențională, în jurul orei 1.30, Dispeceratul DGPL Arad a preluat și transmis echipajelor din teren o sesizare referitor la o persoană care vandalizează coșurile de gunoi, smulgându-le de pe stâlpi și aruncându-le în drum, iar pubelele pe roti împingându-le pe carosabil. Echipajul de ordine publică s-a deplasat la fața locului, ajungând în două minute, suficient de rapid cât să-l prindă pe autorul faptei, un tânăr în vârstă de 26 de ani, în timpul producerii faptei de natură antisocială. Tânărul este cunoscut de polițiștii locali, fiindu-i aplicate mai multe amenzi de-a lungul timpului. Aflat sub influența băuturilor alcoolice consumate, acesta a pus în pericol traficul auto din zonă, iar pentru faptele sale a fost sancționat cu suma maximă de 2.000 lei, conform HCLM nr. 162 /2006, evitându-se alte”, mai precizează DGPL Arad.

Foto: DGPLA

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.