Hoți de toată pomina: S-au ales cu dosar penal pentru două ștergătoare de parbriz

Hoți de toată pomina: S-au ales cu dosar penal pentru două ștergătoare de parbriz

Doi arădeni de 16, respectiv 25 de ani s-au ales cu dosare penale după ce au furat ștergătoarele de parbriz ale unui autoturism parcat în zona Pieței Caius Iacob.

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. La câteva minute după miezul nopții, membrii unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de menținere a ordinii publice în municipiu, i-au văzut pe cei doi tineri și s-au îndreptat către ei.

Hoții au încercat să evite întâlnirea, însă comportamentul lor a atras atenția oamenilor de ordine. Persoanele au fost legitimate, iar, după verificări, s-a stabilit că tânărul în vârstă de 25 de ani are domiciliat în orașul Ineu, iar cel de 16 ani, locuiește fără forme legale în municipiul Arad.

La controlul efectuat, asupra celor două persoane au fost găsite două ștergătoare de parbriz ale unui autoturism.

Cei doi au recunoscut că au sustras respectivele obiecte, înainte cu câteva minute, indicând și autoturismul de la care proveneau acestea. Proprietarul autoturismului a fost identificat și și-a recuperat cele două ștergătoare.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, cei doi tineri fiind susceptibili de săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.