Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PNL Arad, a explicat joi, în cadrul unei conferințe de presă, de ce liberalii au votat pentru întoarcerea la sistemul de vot pe liste la alegerile, deși în primă fază PNL ar fi dorit un vot de tip „mixt”.
„Chiar dacă Partidul Național Liberal și-a dorit, în primă fază, ca la alegerile parlamentare să se meargă pe un vot de tip mixt, adică și pe liste și uninominal, s-a ajuns la concluzia că cel mai bun ar fi totuși votul pe liste. În primul rând, PNL a votat în Comisia de Cod electoral pentru a se reveni la sistemul de vot pe liste la alegerile parlamentare pentru a nu mai crește numărul de parlamentari. În urma unei analize făcute de PNL, am ajuns la concluzia că această variantă este singura care are un număr fix de parlamentari, evitând cutumele de a se ajunge iar în situația de a avea 500-600 de parlamentari. Totodată, în ceea ce privește sistemul mixt, acesta conține o componentă de sistem uninominal într-un tur, care se pare că are niște la CCR în ceea ce privește alegerea parlamentarilor. În același timp, după un sondaj al INSCOP, reiese că 54% dintre români susțin întoarcerea la sistemul de vot pe listă, în vreme ce doar 28% susțin un alt tip de vot”, a declarat Iustin Cionca.
În același timp, prim-vicepreședintele PNL Arad a declarat că liberalii au inițiat și sprijinit propunerea de reducere a numărului de membri pentru înființarea unui partid politic.
„Comisia de Cod electoral a aprobat, marți, reducerea numărului de membri pentru înființarea unui partid politic la 3, fără criterii de teritorialitate. PNL promovează alături de Klaus Iohannis reforma instituțiilor politice. Totodată, susținem deschiderea competiției politice și încurajarea participării cetățenilor la viața politică. Ne-am luat acest angajament alături de Klaus Iohannis, încă din campania electorală. Politica trebuie reconectată la cetățean prin deschiderea vieții politice, pentru a crește încrederea oamenilor în instituțiile democratice. PNL a susținut pentru aceasta în Comisia de Cod electoral modificarea legii partidelor și a finanțării partidelor și campaniilor pentru limitarea cheltuielilor aberante”, a mai decalarat prim-vicepreședintele PNL Arad.
Lasă un comentariu