Igaş vede Parisul pe banii Parlamentului

Igaş vede Parisul pe banii Parlamentului

Senatorul arădean Constantin Traian Igaș se va afla la Paris în perioada 18 – 20 mai 2015.

Acesta va participa, în calitate de președinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, la Conferința de la Paris a statelor părți la Convenția din 1970 privind traficul ilicit de bunuri culturale, care se va desfăşura în perioada în perioada 18 – 20 mai 2015.

„Având în vedere impactul devastator al traficului ilicit de bunuri culturale din patrimoniul nostru comun, statele părți la Convenția din 1970 sunt încurajate să facă o informare, în cadrul reuniunii, cu privire la acțiunile întreprinse pentru protejarea și salvgardarea patrimoniului cultural aflat în pericol”, a declarat senatorul arădean.

Statele părți vor fi invitate să discute despre posibila adoptare a proiectului care cuprinde direcțiile operaționale privind cooperarea internațională pentru combaterea traficului ilicit de bunuri culturale care au fost aprobate la reuniunea din 2014.

„Punerea în aplicare corespunzătoare a unui regulament de bază necesită contribuții ale diferitor autorități, nu doar din partea autorităților culturale și vamale, ci și din partea poliției. Este esențial ca autoritățile să coopereze în mod deschis și activ”, a mai afirmat Constantin Traian Igaș.

Foto: Facebook

  1. Altfel nu se poate daca este in misiune de reprezentare !

    Raspunde
  2. asa si? e alesul poporului deci poporul trebuie sa suporte cheltuiala!

    Raspunde
  3. daca si asta se pricepe la cultrura!

    Raspunde
  4. Ne mândrim cu dumneavoastră! Pe unde mergeţi ne faceţi mare cinste! Mulţumim, domnule senator!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.