IMM Factor, un nou program de susţinere a companiilor mici şi mijlocii

IMM Factor, un nou program de susţinere a companiilor mici şi mijlocii

Senatorul liberal Ioan Cristina informează că a fost adoptat un nou program de susținere a economiei, IMM Factor.

„IMM Factor își propune să sprijine companiile, în perioadă de dificultate economică și să le ajute să acceseze mai ușor credite și să aibă acces la lichiditățile din piața financiar-bancară. IMM Factor este parte din Planul Național de Investiții și Relansare Economică al Guvernului Orban «Reclădim România»”, a declarat Ioan Cristina.

Valoarea maximă a facilității de finanțare este de 5 milioane de lei per beneficiar. IMM Factor aduce garanții de stat în cuantum de 50% din valoarea finanțării de acest tip cu costuri de garantare subvenționată de stat. „Avem deci un stimulent pentru piața financiar-bancară de a veni în sprijinul companiilor mici și mijlocii și al companiilor care în această perioadă, din cauza dificultăților economice, pot suferi din cauza întârzierilor în plata facturilor pe care le-au emis”, a spus senatorul arădean.

O companie care dorește să primească mai repede banii pentru serviciile sau bunurile furnizate, în baza facturii, cere unui finanțator bancar plata acestei facturi, urmând ca banca să primească valoarea respectivei facturi de la client la momentul scadenței respectivei facturi. „Acest sistem există în majoritatea statelor europene și are rolul de a ajuta economia să nu se blocheze și de a ajuta ca banii și mărfurile să circule fără niciun impediment”, a mai spus senatorul Ioan Cristina.

De remarcat, că valoarea plafonului de garanții în cadrul acestei scheme este de 1 miliard de lei, pentru o perioadă de 12 luni.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.