IMPORTANT! Ce trebuie să știe ȘOFERII privind actele pe timpul STĂRII DE URGENȚĂ

IMPORTANT! Ce trebuie să știe ȘOFERII privind actele pe timpul STĂRII DE URGENȚĂ

Documentelor emise de Inspectoratul General al Poliției Române şi Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sunt valabile până la încetarea stării de urgență și sunt recunoscute de autorități pe teritoriul României.

Persoanele ale căror documente expiră vor avea la dispoziție 90 de zile de preschimbare a actelor respective, după încetarea stării de urgență. Acest lucru nu este valabil însă pentru ITP, care trebuie reînnoit înainte de data expirării prevăzută în document.

Permisul de conducere își prelungeşte valabilitatea până la încheierea stării de urgenţă și trebuie preschimbat în 90 de zile după încetarea acesteia.

Autorizațiile de circulație provizorie sunt valabile până la încheierea stării de urgenţă și, la fel, trebuie preschimbate în 90 de zile de la încetare.

Dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare și ale permiselor de conducere eliberate de către serviciile publice comunitare regim premise de conducere și înmatriculare a vehiculelor la depunerea dosarelor de înmatriculare/ transcriere/ certificate de înmatriculare sau preschimbare permise de conducere românești/străine sau duplicate sunt valabile până la primirea de către titulari/deținători a certificatelor/permiselor de conducere livrate de către DRPCIV, prin serviciile poștale.

Nu se aplică pentru: dovezile înlocuitoare cu drept de circulație ale permiselor de conducere care se eliberează de serviciile rutiere în cazul unor abateri la regimul circulației.

Documentele necesare operațiunilor de înmatriculare/transcriere, examinare sau preschimbare a permisului de conducere, precum certificat de autenticitate, fişa medicală, dosar școlarizare și altele îşi menţin valabilitatea pe parcursul stării de urgenţă şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.

Certificatele de atestare ale inspectorilor ITP și ale conducătorilor de ateliere auto își extind valabilitatea cu trei luni de la data expirării înscrisă în document.

Important de reținut este faptul că ITP-ul nu îşi menţine valabilitatea pe parcursul stării de urgenţă şi trebuie reînnoit.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.