Drumul județean care face legătura între Zerind și Vărșand, care include și un pod peste Crișul Alb, a fost cuprins în lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții (CNI) pentru a fi finanțat, anunță Consiliul Județean Arad (CJA).
Acest proiect a fost cuprins în subprogramul „Drumuri de interes local și drumuri de interes județean” al CNI, la solicitarea CJA.
„Modernizarea acestui drum se încadrează în proiectul nostru de realizare a unei rețele de drumuri transfrontaliere, paralele cu granița cu Ungaria, de la un capăt la celălalt al județului. În primul rând decongestionăm traficul de pe DN 79 Arad – Oradea, iar în cel de-al doilea rând deschidem posibilitatea unor noi investiții în zonă, facilitând totodată o deplasare mai rapidă și mai sigură a forței de muncă”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Până în prezent sunt finalizate drumurile Nădlac – Pereg – Pecica, Pecica – Turnu, Turnu – Dorobanți, Dorobanți – Macea, Sînmartin – Grăniceri și Grăniceri – Pilu iar în curs de execuție sunt drumurile Curtici – Macea – Sânmartin, Sânmartin – Socodor (licitație contestată) și Socodor – Nădab.
Felicitari PNL ARAD! UNII cu munca. altii cu dezinformari si manipulari atat stiu cei de la usr
[…] post Important drum județean, modernizat din fonduri de la CNI appeared first on […]
Titlul corect al acestui articol este ” va fi modernizat ” ,deoarece abia a fost inclus in lista de investitii a CNI la solicitarea CJA !!!!