IMPOZITE „DE LUX” pentru străzi NEASFALTATE, unde nu există CANALIZARE sau ILUMINAT. Ce pot face ARĂDENII în această situație

IMPOZITE „DE LUX” pentru străzi NEASFALTATE, unde nu există CANALIZARE sau ILUMINAT. Ce pot face ARĂDENII în această situație

Mai mulți arădeni plătesc impozite de zona A sau B pentru imobile aflate pe niște străzi care nu sunt asfaltate, nu au canalizare, iar iluminatul public nu funcționează cum trebuie.

Criteriile de zonare pentru stabilirea impozitului pe clădiri includ condițiile în care se află drumul (asfaltat/ neasfaltat; pavat cu trotuar), rețeaua de apă potabilă, existența iluminatului public, canalizare menajeră, proximitatea față de spații comerciale, zone de agrement, parcuri, locuri de joacă, baze sportive, etc.

Din păcate, realitatea din teren cu cea din acte nu corespunde, iar numeroși cetățeni locuiesc pe străzi care nu îndeplinesc condițiile pentru zonele A și B, dar plătesc impozitele aferente acestora.

Criteriile de zonare pentru zonele A, B, C și D sunt următoarele:

ZONA A:

1. reţea apă potabilă pe stradă
2. drum asfaltat/pavat cu trotuar
3. iluminat stradal public
4. transport public la 15 minute de mers pe jos
5. reţea termoficare pe stradă sau reţea gaz pe stradă
6. canalizare menajeră
7. spaţii comerciale la 15 minute de mers pe jos
8. teren cuprins în proiecte de modernizare/reabilitare/ dezvoltare
9. zone de agrement, parcuri, locuri de joacă, baze sportive la 25 minute de mers pe jos

ZONA B:
1. reţea apă potabilă pe stradă
2. drum asfaltat/pavat cu trotuar
3. iluminat stradal public
4. transport public la 25 minute de mers pe jos
5. reţea termoficare pe stradă sau reţea gaz pe stradă
6. canalizare menajeră
7. spaţii comerciale la 25 minute de mers pe jos
8. teren cuprins în proiecte de modernizare/reabilitare/ dezvoltare

ZONA C
1.reţea apă potabilă pe stradă
2. drum pietruit, macadam
3. iluminat stradal public
4. transport public la 30 minute de mers pe jos
5. reţea gaz pe stradă
6. canalizare menajeră
7. spaţii comerciale la 30 minute de mers pe jos
8. teren cuprins în proiecte de modernizare/reabilitare/ dezvoltare

ZONA D:
În această zonă se vor introduce:
1. Toate străzile care nu îndeplinesc criteriile de la zonele A, B şi C;
2. Terenurile care au făcut obiectul unor documentaţii de urbanism şi pentru care proprietarii au solicitat
atribuirea de denumiri de străzi sau nu în anul în curs, urmând ca pentru anul următor să se realizeze
încadrarea în una din zonele de impozitare corespunzătoare criteriilor îndeplinite.

De exemplu, deși strada Cocorilor a fost reabilitată, există străzi în jur care încă nu au canalizare și nu sunt asfaltate, dar au fost trecute în zona B de impozitare, deși ar fi de zona D. În Aradul Nou sunt străzi care nu au canalizare menajeră și au fost trecute din zona C în zona A, iar localnicii sunt revoltați. De asemenea, astfel de probleme se găsesc și în cartierul Gai.

Printre cei mai afectați sunt arădenii care locuiesc la capătul cartierelor, unde majoritatea străzilor nu sunt reabilitate, iar unele sunt, pe deasupra, și încadrate eronat în zona de impozitare.

Cei de la USR Arad spun că au primit sesizări cu privire la această problemă și îi încurajează pe cetățeni să completeze un formular care va fi apoi transmis autorităților, pentru ca situația să fie reglementată.

Formularul se găsește aici: https://forms.gle/6wCTPHmvWZnRg7Pv9.

Criteriile de zonare și lista străzilor pot fi consultate aici: http://bit.ly/ZonareArad.

Așteptăm și răspunsul Primăriei privind această situație.

Foto: arhivă (rol ilustrativ)

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.