Institutul de Ştiinţe ale Vieţii ,,Aurel Ardelean” din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, care cu onoare poartă numele regretatului Preşedinte, Rector Fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, are contribuţii originale în domeniul biologiei celulare, moleculare, al geobotanicii şi ecologiei restaurative.
După implicarea, împreună cu Universitatea din Bucureşti, în proiectul de selecţie a tincturilor mamă antioxidante din gama de tincturi produse de PlantExtrakt, Institutul de Ştiinţe ale Vieţii ,,Aurel Ardelean” UVVG Arad se arată preocupat de nanoparticulele de seleniu îmbogățite cu probiotice ca alimente funcționale împotriva toxicității induse de metalele grele.
În ultimii ani, cercetătorii s-au concentrat pe dezvoltarea de alimente funcţionale, care îmbunătăţesc starea de sănătate. Metalele grele sunt larg distribuite în mediu şi au efecte adverse asupra metabolismului uman. Tratamentele convenţionale pentru tratarea intoxicaţiei cu metale grele se bazează pe terapia de chelare, care prezintă însă o serie de efecte adverse. În acest scop, Institutul de Ştiinţe ale Vieţii ,,Aurel Ardelean” UVVG Arad, în parteneriat cu Universitatea din Oradea, este implicat într-un proiect de dezvoltare, testare şi validare a alimentelor funcţionale bazate pe NanoSe îmbogăţit cu probiotice obţinute cu ajutorul a două bacterii lactice (Lactobacillus casei şi fermentum), precum şi pe testarea abilităţii lor de a anihila efectul toxic indus de Cadmiu.
Cercetările se concentrează pe testări în vitro (culturi de celule) pentru evaluarea absorbţiei intestinale şi a capacităţii de legare la metale toxice, dar şi pe teste în vivo, realizate pe animale de laborator pentru a demonstra efectul potenţial sinergic al nanoparticulelor şi probioticelor împotriva toxicităţii cadmiului.
Lasă un comentariu