„În spatele ușilor închise”, la Aeroportul Arad

„În spatele ușilor închise”, la Aeroportul Arad

Mai mulți arădeni au vizitat Aeroportul în cadrul unui tur organizat de Arad Free Tours.

La sfârșitul săptămânii trecute, Asociația Turism Alternativ a organizat un nou eveniment inedit „Turist la tine acasă – În spatele ușilor închise”.

De data aceasta destinația a fost Aeroportul Internațional Arad care și-a deschis porțile celor curioși să îl descopere.

„Aproximativ 50 de persoane s-au prezentat duminică la punctul de întâlnire la intrarea în Cimitirul Pomenirea, de unde n-am deplasat împreună pe Calea Bodrogului și apoi pe Calea Aeroportului, până la obiectivul nostru.

Teodor Stoica, ghid Arad Free Tours a început turul cu informații despre pionierii arădeni ai aviației, zborul lui Aurel Vlaicu de la Arad și nu în ultimul rând, despre producerea motoarelor de avioane și ulterior chiar a avioanelor în orașul nostru. Am mai vorbit despre Pavilioanele Aviației din cartierul Gai și desigur, despre Aeroport, făcând referiri la o serie de aspecte, precum povestea din spatele inițiativei construirii lui, motivul pentru care a existat o controversă în ceea ce privește ridicarea sa, vizita unor figuri regale sau luptele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

La Aeroport am fost așteptați de Bogdan Ungureanu manager de siguranță la Aeroportul Internațional Arad și de Liviu Stan, mecanic de avioane și veteran al Aeroclubului «Traian Vuia» Arad. Am vizitat împreună noul terminal T2, destinat plecărilor, calea de rulare, hangarul Aeroclubului «Traian Vuia», unde am putut admira diverse avioane și vechiul terminal al aeroportului, construit în perioada interbelica care acum este destinat sosirilor. Cei doi invitați și-au luat rolul în serios și au povesti, au explicat, au răspuns la întrebări legate de aviație, securitate, avioane și ce presupune activitatea de zi cu zi din cadrul aeroportului.

La sfârșit cum ne-am obișnuit deja cei doi invitați au fost recompensați cu diplome de «ghizi pentru o zi» și tricouri Arad Free Tours pentru participarea la proiectul nostru de promovare a orașului și pentru susținerea turismului local.

Tururile noastre din categoria «În spatele ușilor închise» continuă cu o nouă ediție, duminică, 18 septembrie de la ora 18:00 când vom vizita Tribunalul Arad. Nu este nevoie de rezervare, iar participarea este gratuită”, precizează reprezentanții Asociaței Turism Alternativ.

Foto: Asociația Turism Alternativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.