UPDATE/ Încă un ACCIDENT pe cel mai circulat drum județean. Doi tineri au ajuns la spital

UPDATE/ Încă un ACCIDENT pe cel mai circulat drum județean. Doi tineri au ajuns la spital

Încă un accident în urma căruia au rezultat victime a avut loc pe drumul Arad – Șiria, evenimentele rutiere ținându-se lanț pe respectivul tronson după reabilitarea acestuia.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), un autoturism în care ase aflau două persoane a ieșit în afara părții carosabile la ieșirea din Șiria pe sensul de mers spre Arad. În ajutorul victimelor au intervenit două echipaje SMURD dintre care unul Terapie Intensivă Mobilă și pompierii voluntari ai SVSU Șiria.

„În urma accidentului au rezultat două victime (un bărbat în vârstă de 30 de ani și o femeie în vârstă de 31 de ani) conștiente, cooperante, neîncarcerate. Acestea au fost monitorizate la fața locului de către echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare”, transmite ISU Arad.

UPDATE/ „În ziua de 22 Ianuarie, pe D.J. 709, în afara localității Șiria, a avut loc un accident rutier. Din primele cercetări de la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 30 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism dinspre Arad spre Șiria, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, ulterior răsturnându-se. În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului și o femeie, pasageră în autoturism, au fost transportați la spital pentru evaluarea stării de sănătate și acordarea de îngrijiri medicale, fiind răniți ușor, la prima vedere. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferul nu consumase alcool. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Foto: Arhivă

  1. Drumul asta-i prost făcut. Pana și aeroportul e mai lat și mai drept ca el.

    Raspunde
  2. Drumul asta-i prost făcut. Pana și pista aeroportului e mai lata și mai dreapta ca el.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.