Razie de amploare a polițiștilor rutieri, în municipiu și judet. Peste 300 de șoferi au fost sancționați

Razie de amploare a polițiștilor rutieri, în municipiu și judet. Peste 300 de șoferi au fost sancționați

O razie de amploare a Poliției Rutiere a avut loc, sâmbătă după-masa, pe drumurile din municipiu și județ.

Polițiștii rutieri și cei de la Ordine Publică, din municipiu și județ, au desfășurat, în după-amiaza și seara zilei de 21 ianuarie, câte o acțiune cu efective mărite, în mediul rural, in intervalul orar 15 – 18.30, respectiv în mediul urban, între orele 19 – 22.30.

Activitățile s-au desfășurat în toate localitățile din județ, precum și în municipiu.

Ca urmare a neregulilor constatate, 307 conducători de vehicule au fost sancționați contravențional, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 147.000 de lei, dintre care 125 pentru depășirea vitezei legale de deplasare, 28 pentru utilizarea telefonului mobil în timpul condusului, 14 pentru conducere sub influența alcoolului (îmbibație alcoolică de până la 0,39 mg./l. alcool pur în aerul expirat), iar ceilalți pentru alte abateri.

31 de conducători auto au rămas fără permis. Dintre aceștia, 14 pentru consum de alcool, 7 pentru depășirea vitezei legale, 4 pentru depășire neregulamentară, 3 pentru nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului electric, 2 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și unul pentru conducere agresivă.

Au mai fost constatate trei infracțiuni la regimul circulației rutiere: două pentru conducere sub influența alcoolului (îmbibație alcoolică de peste 0,40 mg./l. alcool pur în aerul expirat) și unul pentru conducere fără permis.

Acțiunile polițiștilor pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere se desfășoară permanent, atât în municipiu cât și în județ.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.