Incendiu de PROPORȚII azi-noapte în Arad. O casă a fost MISTUITĂ de FLĂCĂRI (FOTO + VIDEO)

Incendiu de PROPORȚII azi-noapte în Arad. O casă a fost MISTUITĂ de FLĂCĂRI (FOTO + VIDEO)

Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit azi-noapte, în jurul orei 3, cu două autospeciale de stingere și opt pompieri pe str. Giordano Bruno din municipiu pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă și anexele acesteia, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.

Potrivit lui George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad, în momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcție, cu posibilitate de propagare la alte patru case dintre care două lipite de cea care ardea.

„Dezvoltarea violentă a incendiului a fost favorizată de observarea cu întârziere (nu era nimeni acasa) și de prezența din abundență în curtea imobilului a materialelor combustibile (resturi menajere în cantități mari). După aproximativ o oră de intervenție incendiul a fost localizat și limitat, nu s-a extins la alte imobile”, precizează ISU Arad.

Focul a fost stins după trei ore de intervenție. În incendiu a ars acoperișul imobilului și mobila din camere. Cauza probabilă a izbucnirii acestuia a fost o „sobă fără acumulare de căldură amplasată necorespunzător față de materialul combustibil”.

Foto și video: ISU Arad

Cuvinte cheie

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.