Incendiu VIOLENT la un ATELIER de tâmplărie. POMPIERII s-au LUPTAT ore în șir cu FLĂCĂRILE (FOTO)

Incendiu VIOLENT la un ATELIER de tâmplărie. POMPIERII s-au LUPTAT ore în șir cu FLĂCĂRILE (FOTO)

Noapte de foc pentru pompierii arădeni: aceștia au intervenit sâmbătă noaptea pentru a stinge un incediu izbucnit la un atelier de tâmplărie.

Un atelier de tâmplărie din Sântana a luat foc sâmbătă noaptea, existând riscul ca focul să se extindă la casa din aproipiere. „În această dimineață, la ora 2.07, a fost anunțat la Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, un incendiu ce se manifesta la o hală, cu destinația atelier de tâmplărie, în localitatea Sântana. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, cu posibilitate de extindere la casă”, precizează George Pleșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.

Pompierii din cadrul DetaȘamentului Arad au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. La intervenția a luat parte și Garda de Intervenție Chișineu Criș care a intervenit cu o autospecială de stingere cu apa și spumă, respectiv Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgentă Sântana cu două autospeciale.

„Echipajele compuse din: 2 ofițeri, 13 subofițeri, 7 voluntari și 5 cetățeni au reușit limitarea propagării și localizarea incendiului din primele minute după ajungerea la fața locului, însă acțiunea de stingere s-a reușit după câteva ore, in interiorul halei a ars o cantitate considerabilă de material combustibil lemnos. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Sursa foto: ISU Arad

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.