Începe distribuirea iodurii de potasiu. Lista farmaciilor din Arad care eliberează gratuit medicamentul

Începe distribuirea iodurii de potasiu. Lista farmaciilor din Arad care eliberează gratuit medicamentul

Ministerul Sănătății va distribui populației iodura de potasiu.

Medicamentul Iodură de potasiu 65 mg comprimate este utilizat în scopul blocării eficace a absorbției radioactive, fiind necesară administrarea lui cât mai curând posibil după expunerea la radiații. Ministerul Sănătății va distribui populației medicamentul, în scop preventiv, prin intermediul farmaciilor comunitare. Este important de menționat că acest medicament se va administra numai la indicațiile autorităților și doar in caz de eveniment sau incident nuclear.

Durata tratamentului este limitată la o doza unică care va oferi protecție pentru o expunere de până la 24 ore. Comprimatul cu iodură de potasiu 65 mg se administrează pe cale orală și poate fi mestecat sau înghițit, iar pentru copiii cu vârsta sub 6 ani, doza poate fi zdrobită și amestecată cu lapte, suc de fructe, miere sau iaurt. Femeile gravide, femeile care alăptează, nou-născuții, sugarii și copiii trebuie tratați primii.

Beneficiul potențial al profilaxiei cu iod este cu atât mai mare cu cât vârsta este mai mică. Populația țintă pentru administrarea iodului este reprezentată mai ales de persoanele cu vârsta sub 40 de ani. Pentru cei peste această vârstă, riscul de cancer tiroidian este foarte mic, în timp ce incidența afectării tiroidiene este mai mare, astfel riscul de complicații tiroidiene induse de iod este mai mare la această grupă de vârstă.

Farmaciile vor elibera medicamentul în mod gratuit, exclusiv in baza prescripției medicale emisă de medicul de familie în formatul original și vor oferi de asemenea informații privind modul de administrare. La ridicarea din farmacie, pacientul semnează Acordul pacientului privind administrarea tratamentului cu medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate. Persoanele care nu au medic de familie se pot prezenta la orice cabinet de medic de familie si completează, în vederea obținerii prescripției, declarația pe propria răspundere in fața medicului.

Lista farmaciilor comunitare care vor distribui gratuit medicamentul Iodură de potasiu 65 mg comprimate către populație în județul Arad este următoarea:

Județ punct de lucruLocalitatea punct de lucruDenumire punct de lucruAdresa punct de lucru
ARARADMEDICA FARM SRLCartier Micălaca, nr.2, bl.338, ap. 22, parter
ARARADDr MaxCalea Aurel Vlaicu, bl. Z 2, sc. A, ap. 25
ARARADDr MaxCalea Aurel Vlaicu, nr. 10-12 (Atrium Mall)
ARARADDr MaxCalea Radnei, nr. 130, Complex Comercial
ARARADDr MaxBulevardul Revoluției, nr. 52-54, sc. B, ap. 19A, parter
ARIneuDr MaxCalea Republicii, nr. 52
ARIneuDr MaxIneu 315300
ARARADSensibluBulevardul Revoluției, nr. 52
ARARADDr MaxCalea Radnei 298, Arad
ARARADDr MaxStrada Banu Mărăcine 6A
ARARADHelp Net 24Strada Augustin Doinaș, nr. 2, bl. M7, ap. 17/1
ARARADHelp Net 68Calea Aurel Vlaicu, nr. 139-151, Centrul Comercial Kaufland Arad-Sega
ARARADHelp Net 341Strada Voinicilor, bl. 245, sc. B, parter, ap. 25

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.