Festivalul Berii va începe, vineri, la Arad, în Parcul Mihai Eminescu din spatele Palatului Administrativ unde, timp de trei zile, vor fi organizate concerte și concursuri, și vor putea fi consumate multe sortimente de bere.
Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad se va desfășura în perioada 4-6 mai 2018, iar printre invitații festivalului se află Vescan, Puya, Mircea Baniciu&Band, El Nino, The Motans, Cargo, IBand, DJ Project și Direcția 5.
Organizatorii își propun ca evenimentul să reunească multă lume bună, să aducă muzică de calitate, alături de zeci de producători de bere.
Astfel, se va continua tradiția renumitelor festivaluri ale berii din anii 1999 -2008, care la un moment dat adunau peste 80.000 de arădeni.
La eveniment se va bea bere bună, în moduri cât mai originale, prin intermediul concursurilor organizate de parteneri. Festivalul va aduce în Arad mâncare stradală delicioasă, muzică de calitate și va oferi participanților o oază de relaxare, spun organizatorii.
Accesul la eveniment va fi liber.
Conceptul se bazează pe o experiență unică, ce va strânge la un loc cei mai buni expozanți alături de marii producători de specialități și, evident, pasionații de gastronomie.
Programul concertelor:
Vineri, 4 mai
Ora 18.30 – Dans cu trupele Next X Style, Doma Kids, P-Kids Crew
Ora 19.30 – Vescan
Ora 20.30 – Puya
Ora 21.30 – Baniciu&Band
Sâmbătă, 5 mai
Ora 19.30 – El Nino
Ora 20.30 – The Motan’s
Ora 21.30 – Cargo
Duminica, 6 mai
Ora 19.30 – Iband
Ora 20.30 – DJ Project
Ora 21.30 – Direcția 5
Lasă un comentariu